În ziua 395 de război, Vladimir Putin a anunţat un acord cu Belarusul pentru a staționa arme nucleare tactice pe teritoriul ţării vecine.
Mai aflăm că o spaimă profundă se instalează în Rusia, cu privire la o viitoare contraofensivă ucraineană, care se va declanşa curând, cu ajutor militar foarte consistent din Occident.
Însă Guvernul de la Kiev face apel la blackout informațional: "Nu mai vorbiți despre ofensiva de primăvară!", spune viceministrul Apărării, Hanna Maliar, iar preşedintele Zelenski a promis că nu va ierta toate rănile suferite, iar “teroriştii ruşi” vor fi înfrânţi.
Pe de altă parte, peste 5.000 de infractori au fost grațiați şi sunt liberi în Rusia, după ce și-au încheiat contractele în cadrul grupului Wagner.
Iar în Ucraina sunt bombardate centrele de ajutor umanitar. În schimb, asaltul Rusiei asupra orașului Bahmut din Donbas este în mare parte blocat.
Situaţia pe front
- Apel la tăcere - Viceministrul Apărării de la Kiev, Hanna Maliar, le cere presei şi ucrainenilor să nu discute deschis detalii despre viitoarea ofensivă a țării împotriva invadatorilor ruşi. Ea susţine că tăcerea permite armatei să lucreze eficient. Detalii AICI
- Bătălia pentru Bahmut se stabilizează: Comandantul militar Valerii Zalujnîi spune că „eforturile extraordinare” ale trupelor ucrainene împiedică Rusia să înainteze în acest oraș strategic, unde se estimează că între 20.000 şi 30.000 de soldaţi ruşi au fost ucişi.
- Ofensiva Rusei în zona Bahmut s-a blocat: „Asaltul Rusiei asupra orașului Bahmut din Donbas este în mare parte blocat. Acest lucru este probabil în primul rând un rezultat al epuizării extreme a forțelor rusești. Ucraina a suferit, de asemenea, pierderi grele în timpul apărării sale. Rusia pare că își concentrează operațiunile spre Avdiivka, la sud de Bahmut, și spre sectorul Kremina-Svatove din nord, zone în care Rusia aspiră probabil doar la stabilizarea liniei de front”, transmite Ministerul britanic al Apărării în analiza sa zilnică.
- Atacuri la centrele de ajutor umanitar - Rușii au tras sâmbătă asupra unui punct de livrare a ajutoarelor umanitare din orașul Herson, rănind doi civili, potrivit armatei ucrainene. „Ocupanții ruși continuă să bombardeze locurile în care civilii primesc ajutoare. Noaptea trecută, armata rusă a atacat un "punct de invincibilitate" în Kostiantinivka, în regiunea Donețk. Ținta de astăzi a artileriei ruse este un punct de livrare a ajutorului umanitar din Herson", a declarat Oleksandr Prokudin, șeful Administrației militare regionale din Herson.
- Germania livrează Ucrainei vehicule Dachs şi mitraliere: Guvernul german a anunţat vineri că a înmânat Ucrainei, pentru prima dată, trei vehicule Dachs, precum şi mitraliere MG3 suplimentare şi sisteme de detectare a dronelor. De asemenea, Germania a livrat piese de schimb pentru tancurile de luptă principale Leopard 2 şi pentru vehiculele de luptă de infanterie Marder, potrivit raportului. În actualizarea sa săptămânală, guvernul german a scris că a trimis Ucrainei încă 70 de mitraliere MG3 pentru tancurile Leopard, vehiculele Marder şi Dachs, crescând numărul total la 100.
- Zelenski nu uită și nici nu iartă: „Inamicul trebuie să ştie - Ucraina nu va ierta delictele împotriva poporului nostru, nu va ierta aceste decese şi toate rănile. Toţi teroriştii ruşi vor fi înfrânţi”, a spus liderul de la Kiev în discursul său zilnic.
- Ucraina are nevoie de mai mult armament: Ucraina nu poate începe următoarea contraofensivă din cauza lipsei de arme, inclusiv de echipamente grele și avioane de luptă, spune președintele Volodimir Zelenski.
- Bilanțul negru: 16 persoane au fost ucise și 59 au fost rănite în urma bombardamentelor rusești asupra opt regiuni din Ucraina, în această săptămână, anunță Forțele Armate ale Ucrainei.
- Biden spune că Rusia nu a primit arme de la China până acum: „Sunt trei luni de când aud că China va furniza Rusiei arme importante (...) Nu înseamnă că nu o vor face, dar încă nu au făcut-o", a declarat preşedintele american în timpul unei vizite în Canada.
Diplomaţie
- Negocieri de pace? Președintele francez Emmanuel Macron a declarat că va aborda la întâlnirea cu liderul chinez Xi Jinping perspectivele de negocieri între Rusia şi Ucraina.
- Austria îl va aresta pe Putin: Austria, în calitate de parte la Statutul de la Roma, este obligată să execute mandatele de arestare emise de Curtea Penală Internaţională (CPI), a declarat Ministerul austriac al Justiţiei pentru publicaţia ucraineană Ukrinform, întrebat dacă ţara îl va aresta pe Vladimir Putin în cazul unei vizite a acestuia. Acesta a amintit că s-a stabilit că nici măcar şefii de stat nu au imunitate în faţa instanţei.
Ce se mai întâmplă în Rusia
- Spaima profundă - Vocile importante din spațiul informațional rusesc pregătesc tot mai mult populaţia pentru o contraofensivă ucraineană, notează Institutul pentru Studiul Războiului, în analiza sa zilnică. Ofensiva rusă de primăvară pare să scadă în intensitate, iar spațiul informațional rusesc reacționează cu mare teamă la încetinirea operațiunilor rusești și la capacitatea ucraineană de a recâștiga inițiativa pe câmpul de luptă. În rândul bloggerilor militari ruși au reapărut critici virulente privind eșecurile extrem de costisitoare din sectorul Vuhle. Aceste critici reflectă frustrarea față de liderii militari ruși, „pe fondul unei spaime profunde cu privire la o viitoare contraofensivă ucraineană”.
- Arme nucleare în Belarus - Rusia a încheiat un acord cu Belarusul pentru a staționa arme nucleare tactice pe teritoriul său, a declarat sâmbătă președintele Vladimir Putin. O astfel de mișcare nu ar încălca acordurile de neproliferare nucleară, susţine Putin, care adaugă că şi americanii au staționat arme nucleare pe teritoriul aliaților europeni. „Am convenit cu Lukașenko că vom plasa arme nucleare tactice în Belarus fără a încălca regimul de neproliferare”, a spus Putin. Rusia va termina construcția unei instalații de depozitare pentru arme nucleare tactice în Belarus până la 1 iulie, dar nu va transfera controlul armelor către Minsk. Putin mai spune că Rusia a staționat deja 10 avioane în Belarus capabile să transporte arme nucleare tactice.
- Represalii contra CPI - Preşedintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, a propus sâmbătă interzicerea în Rusia a activităţilor Curţii Penale Internaţionale (CPI) - care a emis mandat de arestare pentru Vladimir Putin - și pedepsirea celor care oferă asistență acestei instituții.
- Unul dintre foştii redactori de discursuri care a lucrat pentru Vladimir Putin a fost inclus pe o listă de persoane urmărite penal în Rusia. Abbas Gallyamov a scris discursuri pentru Putin în timpul mandatului de prim-ministru al liderului rus, în perioada 2008-2012. Ulterior, Gallyamov a devenit un consultant şi analist politic, care a fost citat în mod frecvent de presa din Rusia şi din străinătate. Ministerul de Interne rus susţine că Gallyamov „a distribuit materiale create de agenţi străini către un cerc nelimitat de persoane, s-a pronunţat împotriva operaţiunii militare speciale din Ucraina şi a participat ca expert şi respondent pe platformele de informare furnizate de structuri străine".
- Tancurile T-34 nu sunt o glumă: După ce pe rețelele sociale au apărut niște imagini cu tancurile T-34, despre care se presupune că au fost scoase din depozite pentru a fi trimise pe front, propagandistul rus Vladimir Soloviov și un invitat de-al său au transmis că aceste tancuri folosite în cel de-Al Doilea Război Mondial ar fi extrem de eficiente și astăzi.
- 5.000 de prizonieri eliberaţi de război - Peste 5.000 de infractori au fost grațiați după ce și-au încheiat contractele în cadrul grupului de mercenari Wagner, a anunțat sâmbătă Evgheni Prigojin. Grupul Wagner, format inițial din veterani ai forțelor armate ruse, a căpătat un rol mult mai important în războiul din Ucraina, după ce armata rusă a suferit o serie de înfrângeri anul trecut. Prigojin a recrutat mii de bărbați din închisori, oferindu-le șansa de a fi liberi în schimbul participării la unele dintre cele mai periculoase lupte din Ucraina.
- Medvedev, cu ochii pe străini - Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a susţinut sâmbătă că Parlamentul de la Moscova ar trebui să adopte o lege care să interzică oricărei persoane din categoria ''agenţilor străini'' să câştige bani în Rusia. Controversata lege privind ''agenţii străini'' vizează indivizi, media şi ONG-uri active în Rusia care nu sunt loiale liniei partidului de guvernământ. Anterior în această lună, Rusia a adăugat organizaţia ecologistă World Wildlife Fund (WWF) pe lista ''agenţilor străini''.
Alte informaţii relevante
- Polonia accelerează fabricarea de muniție pentru Ucraina - Producătorul polonez de muniție Dezamet va crește substanțial capacitatea de a furniza muniție finanțată de UE către Ucraina, a declarat sâmbătă premierul polonez. Anunțul făcut de Mateusz Morawiecki vine înaintea unei vizite planificate pentru luni la Dezamet de către comisarul european pentru piața internă, Thierry Breton.