AstraZeneca reia studiile pentru un vaccin anti SARS-CoV2

AstraZeneca reia studiile pentru un vaccin anti SARS-CoV2
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

O veste încurajatoare vine din Marea Britanie, unde AstraZeneca a reluat activitatea pentru un vaccin contra SARS-CoV2, la câteva zile după ce a oprit primele studii clinice.

Sâmbătă, firma a anunţat într-un comunicat că reia studiile, pentru că a obţinut confirmarea de la Medicines Health Regulatory Authority (MHRA) „că nu este un pericol” să le reia, scrie AFP.

Comisia Europeană a semnat un contract cu AstraZeneca pentru 300 de milioane de doze de vaccin anti-Covid-19

Întreruperea testelor în lume a fost decisă pe 6 septembrie şi anunţată marţi, după ce a fost descoperită "o potenţială boală inexplicabilă" la unul dintre participanţi. 

ADVERTISING

De atunci, o anchetă a fost deschisă de comitete independente şi autorităţi de reglementare internaţionale. Societatea a obţinut undă verde de la MHRA pentru reluarea studiilor peste Canal. Sâmbătă, compania farmaceutică a precizat că nu poate divulga alte informaţii medicale. 

Partener al Universităţii din Oxford, societatea a prezentat unui dintre cele mai avansate proiecte occidentale în cursa pentru a găsi un vaccin contra epidemiei care afectează tot Globul. Proiectul lor a fost testat pe mai multe mii de voluntari din Marea Britanie şi din alte părţi, precum Brazilia, Africa de Sud sau Statele Unite. 

ADVERTISING

Compania a subliniat că amânarea este "o acţiune de rutină" atunci când este investigată o boală inexplicabilă. 

Joi, compania era încrezătoare şi credea că un vaccin este la îndemână. "Putem avea în continuare un vaccin de acum şi până la sfârşitul anului, începutul anului viitor", crede directorul Pascal Soriot. 

Citește și:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇