Un proiect de lege prevede ca o categorie de funcționari să fie plătită cu 10% din salariul primarului

Un proiect de lege prevede ca o categorie de funcționari să fie plătită cu 10% din salariul primarului
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Membrii comisiilor locale și județene de fond funciar, precum și membrii colectivului de lucru care sprijină comisia județeană, ar urma să fie plătiți cu 10% din salariul primarului pentru lunile în care se întrunesc, conform unui proiect de lege inițiat de mai mulți parlamentari liberali.

Autorii proiectului motivează că în prezent membrii comisiilor de fond funciar nu sunt plătiți pentru activitatea lor. Astfel, având în vedere complexitatea activității și responsabilitatea avută este necesară remunerarea acestora prin stabilirea unei indemnizați lunare care să reprezinte un stimulent și o recunoaștere a importanței muncii acestora”.

ADVERTISING

Plata indemnizațiilor se face „doar pe luna în care membrii comisiei s-au întrunit cel puțin o dată și se efectuează pe baza listelor de prezență întocmite de secretarul comunei, avizate de președintele acesteia, iar fondurile necesare se asigură din bugetul unității administrativ-teritoriale, respectiv din bugetul Instituției Prefectului, pentru comisia județeană de fond funciar", se arată în proiect, potrivit economedia.ro.

O altă inițiativă care ar duce la majorarea salariilor pentru câteva mii de bugetari din domeniul agriculturii se află pe ordinea de zi a Camerei Deputaților. Este vorba despre angajații de la Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești", Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale. Salariile acestora ar urma să crească cu 10-15% prin schimbarea încadrării din funcție publică teritorială în funcție publică de stat.

ADVERTISING

Proiectul de lege prevede și aplicarea pentru toți angajații acestor instituții de stat a sporurilor de condiții periculoase și vătămătoare de muncă.

Creșterile de salarii au loc în condițiile în care România este campioana UE la capitolul angajărilor la stat. Numărul salariaților bugetari a crescut față de 2022 cu 14.000, potrivit statisticii Ministerului de Finanțe. Astfel, România avea în ianuarie 1.278.995 de bugetari, cu 307 mai mulți decât în decembrie 2022 și cu 14.152 mai mulți față de prima lună a anului trecut. Din totalul celor 817.725 de angajaţi în administraţia publică centrală, 602.407 lucrau în instituţii finanţate integral de la bugetul de stat.

ADVERTISING

Potrivit datelor Eurostat, în 2020 salariile angajaților la stat reprezentau 33,8% din veniturile încasate, față de media europeană de 23,6%. În 2021, în România procentul a crescut la 37%, în timp ce media UE a scăzut la 2,4%.

Iar această pondere continuă să crească după ce recent a fost promulgată o lege care prevede majorări salariale de până la 50% pentru bugetarii care gestionează proiecte europene, iar la finalul anului trecut au crescut salariile tuturor angajaților de la stat, cu excepția demnitarilor.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇