Reacția Spitalului Militar, dat în judecată de familia unui deputat mort

Reacția Spitalului Militar, dat în judecată de familia unui deputat mort

Reprezentanţii Spitalului Militar Carol Davila au comentat procesul intentat de familia unui fost deputat PSD decedat care acuză că acesta a făcut septicemie cauzată de contractarea unor infecţii intraspitaliceşti.

Familia fostului deputat buzoian Nicolae Radu (PSD), decedat în luna decembrie a anului 2020 în urma unor complicaţii apărute ulterior infectării cu Covid, a dat în judecată Spitalul Militar Central din Bucureşti.

Soţia şi copiii fostului parlamentar cer daune morale de un milion de euro, dar şi 40.000 de euro cheltuieli cu transferul fostului deputat la o unitate sanitară din Germania, unde pacientul a ajuns cu septicemie cauzată de contractarea unor infecţii în unitatea medicală de la Bucureşti.

ADVERTISING

”Unitatea noastră medicală este pe deplin implicată şi interesată în aflarea adevărului legat de acuzaţiile aduse”, au transmis la solicitarea News.ro reprezentanţii Spitalului Militar, precizând că toate documentele solicitate au fost depuse la dosarul aflat pe rol la Judecătoria Sectorului 1.

”Pentru managementul unităţii noastre medicale, de la managerul general şi până la managementul fiecărei structuri medicale (secţie, compartiment sau laborator), o prioritate o reprezintă  reducerea infecţiilor asociate asistenţei medicale prin aplicarea unor programe complexe, bazate pe dovezi ştiinţifice, pentru a îmbunătăţi capacitatea de testare microbiologică, prevenirea şi controlul infecţiilor în spitale şi utilizarea judicioasă a antimicrobienelor”, menţionează reprezentanţii unităţii sanitare.

ADVERTISING

Conform sursei citate, Spitalul Militar a făcut nenumărate demersuri, inclusiv pe componenta de accesare a proiectelor din fonduri nerambursabile. Şi a participat, în calitate de partener al Institutului Matei Balş şi al Institutului Naţional de Sănătate Publică din Norvegia, în proiectul „Întărirea capacităţii instituţionale pentru controlul infecţiilor spitaliceşti şi gestionarea consumului de antibiotice în România”.

”Iată de ce nu este o noutate pentru niciun specialist din domeniul medical faptul că emergenţa rezistenţei la antibiotice a devenit o problemă la nivel global, în plină expansiune. Iată de ce la nivelul unităţii noastre se acordă o atenţie deosebită pentru realizarea unor controale ferme în acest domeniu, se realizează şi se raportează, permanent, analize specifice acestui fenomen”, menţionează reprezentanţii unităţii sanitare.

ADVERTISING

Soţia deputatului acuză

“După doi ani şi patru luni de la deznodământul tragic, furia simţită la acel moment s-a transformat în dorinţa acută de dreptate. Această situaţie nefastă a prezenţei infecţiilor nosocomiale se cunoaşte şi se muşamalizează, lăsând la voia întâmplării pe toţi cei care suferă o intervenţie chirurgicală în Spitalul Militar Central.

Cred în dreptul la informare justă şi sper ca acţiunea mea să genereze o diferenţă pozitivă spre binele tuturor, astfel încât nimeni să nu mai sufere de pe urma pierderii celor dragi. Cred în dreptate şi în justiţie”, a declarat soţia deputatului buzoian, Diana Radu.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 în luna septembrie a anului 2022.  Detalii AICI


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇