Investigație Captura.ro: Rosal - Cronicile gunoiului

Investigație Captura.ro: Rosal - Cronicile gunoiului
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
  • Trei grupări s-au mufat discret la firma de salubritate Rosal Grup, ridicată exclusiv din contracte cu statul și implicată în dosarul de corupție al primarului Robert Negoiță.
  • Apoi au deturnat afacerea complet.
  • Arhitecții combinației sunt personaje cu greutate în piață:
  1. Adrian Tarău
    Protagonistul celui mai mare scandal politico-financiar de pe vremea lui Adrian Năstase este azi samsar în România și dezvoltator imobiliar în Statele Unite. Cazul său a șocat din cauza implicațiilor politice la nivel înalt, a dezvăluit un aparat de justiție capturat de partid, e studiat acum în facultățile de Drept și a inspirat filme artistice. 
  2. El Feki Tarek
    Om de afaceri egiptean, provine din elita dictaturii militare a generalului Hosni Mubarak care a guvernat peste trei decenii la Cairo. E activ în România de la începutul anilor 2000. A intrat aici în parteneriat cu ginerele serviciului de spionaj egiptean și cu familia oligarhului Hussein Salem, fost ofițer de informații al regimului. 
  3. Marian Goleac
    Taximetrist la origine, a condus apoi douăzeci de ani societatea controlată de Primăria Sectorului 4. I se spune „dumnezeul autorizațiilor”. Conectat la interlopi din clanurile locale (Sportivii și Metin), a prosperat sub două administrații PSD (Piedone și Băluță) și a fost cercetat, fără consecințe majore, în mai multe dosare penale.
ADVERTISING

Schema drenează lunar zeci de milioane de lei din banii noștri și este construită pe complicități instituționale în sectoare bucureștene, reședințe de județ sau localități poluate din Ilfov. 

A generat totodată, sub înaltul patronaj al primăriilor implicate, aproape 25 de acțiuni legale: dosare la DIICOT, plângeri la DNA și litigii private.

Este războiul unor foști prieteni care știu afacerea din interior și care azi detonează penal intimități financiare din trecutul comun.

Pe câmpul de luptă stă și familia milionarului Silviu Prigoană, fondatorul companiei, fost politician și mogul de presă. Fiul său, Honorius, a preluat ștafeta.

ADVERTISING

Filmul întâmplărilor este o succesiune de preluări ostile și manevre corporate, pigmentată cu acuzații de fraudă, delapidare sau crimă organizată. Coloana sonoră e asigurată de înregistrări audio ambientale.

Miza pusă în joc se calculează în sute de milioane și se vede în limuzine Maybach și penthouse-uri în Dubai. Le plătim fără să știm odată cu factura de gunoi.

Citeşte integral ancheta Rosal: cronicile gunoiului pe Captura.ro

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇