Imagini dure cu un copil băgat într-o cușcă metalică, la o școală din Bacău: „Ia uite, cățelul de cușcă, turbalin!”

Imagini dure cu un copil băgat într-o cușcă metalică, la o școală din Bacău: „Ia uite, cățelul de cușcă, turbalin!”

Un copil de 12 ani a fost închis într-o cuşcă de mai mulţi colegi, iar imaginile dure sunt făcute acum publice de tatăl băiatului agresat.

Au fost filmate pe 9 aprilie 2022. Tatăl băiatului agresat reclamă că de atunci nici Poliţia, nici Inspectoratul Şcolar Judeţean nu au luat măsuri faţă de agresori.

În schimb, IPJ Bacău transmite că trei băieţi sunt cercetaţi pentru lovire şi lipsire de libertate.

În imagini se vede cum un copil este închis într-o cuşcă metalică, iar altul îl ironizează: „Ia uite, căţelul de cuşcă, turbalin!”, în timp ce băiatul închis cere să fie scos de acolo.

ADVERTISING

Tatăl copilului spune că imaginile au fost filmate la Liceul Tehnologic din localitatea Parincea

Bărbatul menţionează că la conducerea şcolii mai se află un alt filmuleţ, realizat în aceeaşi zi, în care se vede cum băiatul său este bătut cu beţe băgate prin gard, în timp ce agresorii strigă la el: „Câine rău!”. 

„Mai este un filmuleţ pe care eu l-am văzut la fostul director, pe care nici fostul director, nici doamna directoare care este acum (în funcţie – n.red.) nu au vrut să îl dea. În filmuleţul respectiv se vede cum copilul băgat în cuşcă plângea şi striga Tata, vino şi ajută-mă!, Vă spun lui tata. Şi în jurul cuştii erau mai mulţi copii, dar ăştia patru erau cu beţele, îl băteau şi spuneau Câine rău. Conducerea şcolii are filmuleţele. Nu au vrut să ni le dea”, a declarat tatăl copilului agresat. 

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Ce face Poliţia de 11 luni

IPJ Bacău anunţă că trei copii care la data faptelor aveau vârste între 14 şi 16 ani sunt cercetaţi pentru lovire sau alte violenţe şi lipsire de libertate.

Cazul este cercetat sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău.

Poliţia precizează că procedura din cursul urmăririi penale este nepublică, subliniind că „la finalizarea cercetărilor dosarul va fi înaintat unităţii (de parchet – n.red.) cu propunere, ca urmare a administrării întreg probatoriului”.

ADVERTISING

În schimb, tatăl copilului spune că sunt patru copii care i-au agresat fiul şi nu îşi explică de ce doar trei sunt cercetaţi. 

„Sunt patru copii: doi fraţi şi încă doi. Copilul meu stătea pe bancă, l-au prins din spate, l-au luat, l-au bătut”, a mai spus tatăl băiatului. 

Poziţia Inspectoratului Şcolar Bacău

Acesta a subliniat că şi-a propus să facă plângere penală pe numele inspectorului şcolar general al IŞJ Bacău, Ana-Maria Egarmin, pe care o acuză de lipsă de implicare.

În luna februarie, Inspectoratul Şcolar Bacău a exprimat un punct de vedere cu privire la acest subiect: „ISJ Bacău şi unitatea de învăţământ nu au muşamalizat incidentul din aprilie 2022,  ba din contra, la momentul în cauză, în scopul lămuririi contextului reclamat, au conlucrat, anunţând chiar instituţiile competente pentru a interveni, mai ales că evenimentul s-a petrecut în curtea primăriei, nu în perimetrul şcolii, lucru confirmat de cercetările agenţilor de poliţie şi înregistrat în documentele întocmite de aceştia sau de reprezentanţii şcolii.

Mai mult, părinţii elevilor implicaţi au fost înştiinţaţi de incident şi că este în lucru un dosar penal, fapt dovedit prin semnarea  de luare la cunoştinţă de către mama copilului agresat. ISJ Bacău şi unitatea de învăţământ nu efectuează anchete sau cercetări penale!” transmitea, în luna februarie a acestui an, IŞJ Bacău.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇