Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a luat în considerare sâmbătă o petiţie online, al cărei autor a propus redenumirea oficială a Rusiei în Moscovia şi schimbarea termenilor „rus” în „moscovit” şi „Federaţiei Ruse” în „Federaţia Moscovia”, cerându-i premierului Denis Şmîgal să examineze propunerea, relatează publicaţia Ukrainska Pravda.
Reacţia Moscovei nu s-a lăsat aşteptată, fostul preşedinte Dmitri Medvedev şi purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, au răspuns virulent la această iniţiativă, conform publicaţiei menţionate.
Autorul petiţiei, care a strâns deja peste 25.000 de semnături, aminteşte că "numele istoric al Rusiei este de Moscovia".
"Acest nume a fost utilizat în Europa şi în unele limbi asiatice. Numele apare, de asemenea, pe multe hărţi istorice din secolele XVI-XIX, care au fost produse în Europa înainte şi după ce Imperiul Moscoviei a fost redenumit Imperiul Rus", se arată în petiţie.
Autorul apelului subliniază că "Rusia există de fapt numai de 301 ani" - de la 22 octombrie 1721, când ţarul moscovit Petru I a proclamat Împărăţia Moscovei drept "Imperiu Rus".
În răspunsul său, Volodimir Zelenski a declarat că "problema ridicată în petiţie trebuie analizată cu atenţie atât din punct de vedere al contextului istoric şi cultural, cât şi în lumina posibilelor implicaţii juridice internaţionale".
Zelenski a mai anunţat că i-a cerut premierului Denis Şmîgal să analizeze temeinic această propunere în colaborare cu instituţiile ştiinţifice ale ţării.
Anterior, ambasadorul Ucrainei la ONU, Serghii Kisliţa, apreciase că Ucraina ar putea să aprobe o lege potrivit căreia Rusia se va numi Moscovia.
REACȚIA OFICIALILOR RUȘI
Sarcina dată de preşedintele Volodimir Zelenski premierului Denis Şmîgal de a examina posibilitatea redenumirii Rusiei în Moscovia reprezintă o "dovadă a încercării de a crea o anti-Rusie", a reacţionat purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, pe contul său de Telegram.
Pe un ton şi mai virulent, fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a atacat iniţiativa, scriind pe contul său de Telegram că Ucraina ar trebui să fie redenumită în "Schweinisch Bandera-Reich", indicând că variantele "Hohlandia", un derivat de la "hohol", aşa cum îi numesc peiorativ ruşii pe ucraineni, şi Malorossia sunt depăşite.
"Nazistul suprem de la Kiev a dat instrucţiuni să fie rezolvată problema redenumirii Rusiei în Moscovia. (...) Răspunsul nostru? Nu, desigur că nu Hohlandia. Şi cu siguranţă nu Malorossia. Doar Schweinisch Bandera-Reich. Exact!", a scris Medvedev, în prezent vicepreşedinte al Consiliului Securităţii Rusiei, potrivit RBC.
Petiţia privind redenumirea Rusiei în Moscovia a fost publicată pe site-ul preşedintelui Ucrainei la sfârşitul lunii noiembrie a anului trecut. În februarie, petiţia strânsese deja 25.000 de semnături, un număr suficient pentru ca iniţiativa să fie luată în considerare de autorităţile ţării, notează Ukrainska Pravda.