Un cartel din Mexic care a ucis din greșeală doi turiști americani prezintă scuze și îi predă Poliției pe cei vinovați

Un cartel din Mexic care a ucis din greșeală doi turiști americani prezintă scuze și îi predă Poliției pe cei vinovați

Un cartel din Mexic considerat responsabil pentru răpirea a 4 turişti americani dintre care doi au fost ucişi a transmis o scrisoare în care prezintă scuze şi i-a predat pe cinci dintre membrii săi autorităţilor locale.

Membrii Cartelului Golfului care i-au atacat pe cei patru americani în Matamoros au făcut-o dintr-o confuzie de identitate, luându-i drept traficanţi dintr-o grupare rivală.

Anchetatorii cred că scrisoarea în care traficanţii prezintă scuze este autentică, a declarat pentru CNN un oficial familiarizat cu investigaţia în curs de desfăşurare.

image-10

Cartelul Golfului "prezintă scuze oamenilor din Matamoros (oraşul unde a avut loc răpirea - n.red.), rudelor doamnei Areli, precum şi persoanelor şi familiilor americane afectate", se arată în scrisoarea scrisă de mână, doamna Areli fiind femeia mexicană care a fost ucisă odată cu cei doi americani.

ADVERTISING

Corpurile celor doi americani ucişi au fost predate joi autorităţilor SUA, potrivit unui oficial mexican. Ceilalţi doi turişti americani răpiţi au supravieţuit.

"Cartelul din Golf, Grupul Scorpion, condamnă cu fermitate evenimentele de vinerea trecută", continuă scrisoarea, făcând referire la o ramură a cartelului.

"Din acest motiv, am decis să îi predăm pe cei direct implicaţi şi responsabili de aceste acte, care au acţionat în baza propriei lor voinţe, dând dovadă de indisciplină, şi împotriva regulilor cu care Cartelul Golfului a operat dintotdeauna" - adaugă traficanţii în scrisoare.

ADVERTISING

Guadalupe Correa-Cabrera, profesor la Universitatea George Mason, care studiază cartelurile, spune că printre cartelurile mexicane, în special cele din nord-estul ţării, există obiceiul să publice mesaje către autorităţi sau către grupări rivale în urma unor incidente de mare amploare.

Însă oficialul care a confirmat pentru CNN aparenta autenticitate a scrisorii a declarat că mexicanii şi americanii din cadrul forţelor de ordine care investighează răpirea se îndoiesc puternic de sinceritatea scuzelor grupului.

ADVERTISING

Ei suspectează că scuzele au fost emise după ce atacul a atras prea mult atenţia publicului asupra acţiunilor cartelului. În plus, un lider local al Cartelului Golfului, căutat pentru răpiri anterioare, a fost arestat de autorităţile mexicane în Reynosa.

Alleged apology letter from Mexican cartel surfaces on social media after kidnapping

Cadavrele celor doi americani au fost descoperite în urmă cu două zile alături de cei doi prieteni supravieţuitori într-o casă din apropierea oraşului Matamoros.

Cei patru - trei bărbaţi şi o femeie -, originari din Carolina de Sud, au venit vinerea trecută în Matamoros pentru ca femeia să fie supusă unei proceduri medicale. Însă călătoria lor a fost întreruptă violent când indivizi înarmaţi neidentificaţi au deschis focul asupra dubei lor, după care i-au urcat pe americani într-un vehicul şi i-au răpit. O localnică ce se afla în preajmă a fost, de asemenea, ucisă de un glonţ rătăcit.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇