Budăi spune că impozitarea contractelor part-time a dus la un număr record de contracte de muncă cu normă întreagă

Budăi spune că impozitarea contractelor part-time a dus la un număr record de contracte de muncă cu normă întreagă

Impozitarea contractelor part-time la nivelul salariului minim a dus la un număr record de contracte de muncă cu normă întreagă şi la încasări mai mari la bugetul de stat, ceea ce va permite mărirea de salarii şi pensii, spune ministrul Muncii Marius Budăi.

Potrivit acestuia, sunt în prezent peste 6.722.000 milioane contracte de muncă, dintre care 5,7 cu normă întreagă şi 1 milion cu normă parţială.

”Este un număr record în istoria recentă a României. De la introducerea acestei măsuri şi până în prezent sunt peste 175.000 de angajaţi care au fost trecuţi din regim part-time la o formă de încadrare cu normă întreagă. Toţi aceşti salariaţi şi-au câştigat dreptul cuvenit la o pensie întreagă, pe măsura muncii lor, când vor ieşi din activitate.

ADVERTISING

În formula voastră, ar fi fost condamnaţi la o „pensie part-time”, pentru că, ştiţi bine că cei mai mulţi dintre ei erau plătiţi oficial pe două ore, iar diferenţa până la 8 ore era plătită cash, la negru, de către angajatori. Practic angajatorul îşi băga în buzunarul propriu banii de pensii şi de sănătate ai angajaţilor săi”, a spus ministrul luni, la dezbaterea moţiunii simple împotriva sa depusă de USR și Forța Dreptei împotriva sa.

Marius Budăi a acuzat USR că susține evaziunea și munca la gri.

ADVERTISING

”Este o măsură bună, pe care numai dvs., cei care munciţi la gri, o vreţi scoasă! Vă aduc aminte de ministrul vostru de la Sănătate, de la USR, care era medic în propria firmă privată şi îşi plătea salariul minim pe economie, ca să evite plata taxelor pentru un salariul adecvat profesiei de medic.

Asta vreţi, susţineţi voi în realitate! Evaziunea şi munca la gri! Ştiţi bine şi cazul acelui lider de partid şomer, angajat fictiv pe la case de avocatură, ca să aibă şi dumnealui un serviciu, că nu dă bine să fii şef de partid şomer!”, a spus ministrul Muncii.

ADVERTISING

Votul pe moțiunea simplă va fi dat în ședința de marți a Camerei Deputaților.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇