Un fost președinte al Consiliului Psihologilor, condamnat într-un dosar cu fonduri europene

Un fost președinte al Consiliului Psihologilor, condamnat într-un dosar cu fonduri europene

Mihai Aniţei, la data faptei preşedinte al Colegiului Psihologilor din România, a fost condamnat joi de Tribunalul Bucureşti la un an închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, într-un dosar în care este acuzat că şi-a atribuit şi a încheiat două contracte cu el însuşi, iar un altul cu soţia sa, în cadrul unui proiect cu fonduri europene.

Totodată, judecătorii au dispus încetarea procesului penal împotriva lui Aniţei în cazul săvârşirii infracţiunii de conflict de interese, ca urmare a prescrierii faptei.

Termenul de încercare pentru pedeapsa stabilită este de trei ani.

De asemenea, magistraţii au decis ridicarea sechestrului pus de procurori pe bunuri mobile şi imobile ce aparţin lui Mihai Aniţei, după ce acesta a achitat prejudiciul de 336.147 lei, el având de plătit şi 30.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

ADVERTISING

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Care sunt acuzațiile

Mihai Aniţei a fost trimis în judecată de DNA în martie 2017, fiind acuzat de săvârşirea infracţiunilor de conflict de interese în formă continuată (trei acte materiale) şi folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete.

Potrivit DNA, în contextul derulării proiectului "SCOP - specializarea consilierilor de orientare profesională", finanţat din fonduri europene şi implementat de Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă, în parteneriat cu Colegiul Psihologilor din România, Mihai Aniţei, în calitatea sa de preşedinte al Colegiului Psihologilor din România, şi-a atribuit şi a încheiat două contracte cu el însuşi, iar un altul cu soţia sa.

Concret, două contracte de prestări de servicii au fost încheiate pe o durată de un an (noiembrie 2010 - noiembrie 2011) de Mihai Aniţei, în numele Colegiului Psihologilor din România, cu psihologul Mihai Aniţei, având ca obiect prestarea de către acesta a 1.596 ore ca şi coordonator tehnic în cadrul proiectului, respectiv 1.008 ore ca expert elaborare ghid deontologic pentru formarea formatorilor.

ADVERTISING

Un alt contract de prestări servicii a fost încheiat de Mihai Aniţei, în numele Colegiului Psihologilor din România, cu soţia sa, de profesie psiholog, având ca obiect prestarea de activităţi supervizare consilieri de orientare profesională, pentru o durată de 672 ore.

Anchetatorii arată că Mihai Aniţei a obţinut un folos pentru sine şi pentru soţia sa de 336.147 lei (din care 307.475 lei - sumă aferentă contractelor încheiate cu propria persoană şi 28.672 lei - sumă aferentă contractului încheiat cu soţia sa).

DNA precizează că valoarea contractelor era stabilită în funcţie de numărul de ore, iar preţul convenit era un tarif orar brut.

Peste 20 de ore de muncă într-o zi

Pentru a justifica sumele primite în executarea celor două contracte, în perioada noiembrie 2010 - ianuarie 2012, Mihai Aniţei a prezentat Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă 28 de rapoarte ce conţineau date inexacte, nereale, cu privire la orele prestate ca expert, în condiţiile în care aceste ore nu puteau efectiv, fizic, să fie prestate.

ADVERTISING

Astfel, însumând orele declarate ca fiind lucrate în cadrul proiectului SCOP cu celelalte ore pentru care Mihai Aniţei era salarizat sau le presta benevol în alte activităţi (profesor universitar titular sau asociat la mai multe facultăţi, angajat al unei firme, expert sau alte funcţii în alte 5 proiecte finanţate din fonduri europene, preşedinte al Colegiului Psihologilor, activităţi de coordonare editorială şi doctorate, participare la activităţi profesionale în ţară şi străinătate), reieşea că acesta lucrase peste 20 de ore într-o zi (inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică) sau chiar un număr de ore de muncă ce depăşea durata unei zile.

În plus, activităţile desfăşurate în cadrul proiectului nu erau datate şi nici însoţite de documente care să precizeze şi să justifice volumul orar zilnic sau săptămânal al muncii prestate şi pentru care se solicita plata.

Astfel, anchetatorii au descoperit că Mihai Aniţei, ar fi lucrat, în acte, şi peste 22 de ore pe zi, inclusiv sâmbăta şi duminica, fiind imposibil ca acesta să poată activa într-un ritm susţinut atâtea ore pe zi într-o perioadă lungă.

"Un alt exemplu este luna martie 2011, când în perioada 8 martie - 17 martie 2011, Mihai Aniţei ar fi fost în delegaţie în Germania, la Leipzig, lipsind 11 zile din ţară. Cu toate acestea, el ar fi prestat un număr total de 474,53 de ore, din care 183,83 de ore în cadrul proiectului POSDRU/12/4.2/S1/4047 SCOP, în legătură cu Activitatea numărul 5 a proiectului. Şi 83,7 ore în cadrul proiectului POSDRU/12/4.2/S1/4047 SCOP, în legătură cu Activitatea numărul 12 a proiectului", se precizează în rechizitoriu.

Anchetatorii sunt de părere că "(...) era imposibil ca Mihai Aniţei, ca şi orice altă fiinţă umană de altfel, să poată lucra într-un ritm susţinut atâtea ore pe zi, într-o perioadă atât de lungă, fiind evident că pentru proiectul SCOP, ultimul pentru care a încheiat contracte ca expert, datele comunicate în vederea efectuării plăţilor din fonduri europene sunt nereale, fiind încadrate ca inexacte şi incomplete".


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇