Parlamentarii spanioli au dat, joi, aprobarea finală pentru legea care acordă concediu menstrual plătit femeilor care se confruntă cu dureri în acea perioadă.
„Este o zi istorică pentru progresul feminist”, a scris pe Twitter ministrul Egalității, Irene Montero, înainte de vot.
Astfel, Spania devine prima țară europeană care a promovat o astfel de legislație și una dintre puținele țări din lume care integrează această măsură în legislație, după exemplul Japoniei, Indoneziei sau a celor din Zimbabwe.
Sindicatul UGT, unul dintre cele două sindicate majore din țară, a manifestat îngrijorări cu privire la posibilitatea ca angajatorii care doresc să evite acordarea concediului menstrual să nu mai angajeze femei.
Tot joi, parlamentarii spanioli au aprobat și o „lege transgender”, care permite oricărei persoane de 16 ani și peste să-și schimbe sexul pe cartea de identitate, potrivit AFP.