Brain Mapping, primul pas în procesul de „optimizare” a creierului - Interviu cu fondatorul Neuro Performance Enhancement Center

Brain Mapping, primul pas în procesul de „optimizare” a creierului - Interviu cu fondatorul Neuro Performance Enhancement Center
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

După o activitate de peste 18 ani în management și vânzări, viața lui Costin Dămășaru a virat foarte brusc (și decisiv) către neuropsihologie. Dar cum a ajuns să se ocupe cu ”optimizarea” creierului managerilor, antreprenorilor și sportivilor din România?

El susține că această schimbare a fost un răspuns venit din nevoia de a se vindeca de tinnitus (un țiuit permanent în urechi, ce vine la pachet migrene foarte puternice, depresie și anxietate extremă). A fost un punct de cotitură care l-a dus în cele din urmă la fondarea Neuro Performance Enhancement Center (Centrul de Cercetare în Augmentarea Performanţelor Neuronale) și la intrarea în lumea fascinantă a neuropsihologiei.

„A trebuit să las deoparte tot ce învățasem până atunci, tot ce reprezentam și tot ce eram, pentru că eram profund incomplet și disfuncțional. A trebuit să îmi golesc mintea până aproape de disoluție iar apoi, încet încet să mă recompun, să mă reinventez și să o iau de la capăt cu noi forțe. Prin anihilarea vechiului EU am descoperit noi perspective și resurse interne la care altfel nu aș fi avut acces. 

Nu am avut nicio altă alegere. Fie găseam o cale de a mă vindeca, fie părăseam această lume. Ori una ori alta. Și în momentul în care am reușit să mă vindec, devenind primul meu client vindecat, m-am uitat în urmă la cei peste 6 ani de chinuri și explorări disperate, în care am consultat peste 65 de medici și terapeuți. Iar atunci, pentru prima oară după foarte mult timp, am putut privi cu încredere spre viitor și am avut o revelație: mi-am dat seama că mi-am găsit Calea. Și tot ce am învățat din această experiență voi pune în slujba semenilor mei”, explică Costin Dămășaru pentru SpotMedia.ro.

ADVERTISING

Am aflat de la acesta ce presupune realizarea unei hărți mentale, cât costă și cum poate fi „îmbunătățit” creierul astfel încât să ne îmbunătățim performanțele la locul de muncă.

Ce echipă aveți în centru, care este scopul principal al acestuia și care ar fi prețurile pentru pachetele oferite?

Echipa este formată din 8 specialiști: medic neurolog, medic pediatru, medic psihiatru, psihoterapeut, psiholog, statistician, dezvoltator de soft și manager de proiect.

Scopul echipei este acela de a dezvolta și implementa protocoale neuronale utilizând tehnologia Brain Mapping & Brain Computer Interface.

Obiectivele urmărite se situează pe două mari coordonate: 

  • Augmentarea Performanțelor Neuronale - segment adresat sportivilor de performanță, managerilor și antreprenorilor;
  • Ameliorarea și eliminarea simptomelor asociate cu: Depresie, Anxietate, Atacuri de panică, Sindromul de Strest Posttraumatic- PTSD, Migrene, Tinnitus, Dureri cronice, Tulburări de somn, Insomnii, Dependențe,  Deficit de Atenție și Hiperactivitate-ADHD, Autism, Epilepsie, Vertij etc.

Tehnologia de ultimă generație intitulată “Brain Mapping” ne ajută să realizăm  o “hartă a rețelelor neuronale”, putând astfel identifica disfuncțiile neuronale, iar apoi să le corelăm cu simptomele percepute și chiar cu cele subtile. Apoi, prin intermediul tehnologiei Brain Computer Interface, putem ameliora sau chiar elimina acele disfuncții și pe cale de consecință și simptomele, ajutând clienții să dezvolte noi rețele neuronale, mult mai bine adaptate contextului actual și obiectivelor terapeutice.

Un Brain Map (o hartă a creierului), care reprezintă o evaluare în profunzime a disfuncțiilor neuronale, costă 250 de euro. În urma procesării datelor colectate, echipa dezvoltă un protocol de antrenament neuronal personalizat, care costă 250 de euro per ședință. Se urmărește în permanență evoluția noilor rețele neuronale create și impactul lor asupra simptomelor percepute și a stării de bine a clientului.

ADVERTISING

De ce vin managerii la dvs ca să-și ”optimizeze” creierul? De ce simt nevoia sa facă asta? Care sunt motivațiile lor inițiale? Sunt trimiși de companiile la care lucrează sau vin și din proprie inițiativă?

Managerii și antreprenorii apelează la serviciile noastre când simt că nu performează la potențialul optim. Noi îi ajutăm să își acceseze resurse interne extrem de importante, la care nu au acces în mod obișnuit. Accesul la aceste resurse permite o creștere importantă a eficienței proceselor specifice contextelor profesionale și personale.

Sunt cinci zone principale pe care le monitorizăm și antrenăm în procesul de dezvoltare și implementare a protocoalelor personalizate pentru augmentarea performanțelor neuronale ale managerilor și antreprenorilor:

a. Crește gradul de atenție și concentrare: antrenamentul nostru îmbunătățește capacitatea managerului de a rămâne focusat pe sarcina aleasă, menținând totodată un nivel ridicat al eficienței în realizarea sarcinii. 

b. Îmbunătățește controlul emoțional: antrenamentul neuronal crește concentrarea chiar în contexte cu o puternică încărcătură emoțională, astfel încât un manager eficient poate fi focusat pe o sarcină prioritară pentru perioade îndelungate de timp.

c. Încetinește declinul cognitiv: programul nostru de antrenament acționează ca un exercițiu amplu și eficient pentru creier, astfel încât să își mențină și chiar să își augmenteze capacitatea de execuție odată cu trecerea timpului.

d. Îmbunătățește somnul: s-a dovedit că prin antrenamentul neuronal se îmbunătățește calitatea și profunzimea somnului, ceea ce generează beneficii directe în relație cu optimizarea performanțelor unui manager.

ADVERTISING

e. Reface funcțiile creierului după episoadele de stres intens: lezarea creierului poate apărea într-un singur incident sau în incidente mai puțin severe, dar repetitive, cum ar fi atunci când un manager suferă un nivel crescut de stres pentru zile sau săptămâni la rândul. Datorită neuroplasticității, antrenamentul nostru este capabil să învețe creierul să funcționeze la parametrii optimi, chiar dacă au trecut mulți ani de la accidentarea inițială.

Care sunt domeniile în care activează managerii cu care lucrați de obicei? Și de ce lucrați doar cu cei din organizații de înaltă performanță?

Marea majoritate a clienților noștri activează în așa numitele „High Performance Organizations”, unde au acces la resurse de cunoaștere și financiare ce le permit să acceseze serviciile Centrului nostru. 

În acest tip de organizație există acces la o infrastructură informațională internațională conectată la cele mai inovative tendințe în zona de Performance Enhancement. Acest lucru constituie un avantaj competitiv extrem de important, pe care managerii și angajații îl fructifică prin accesarea unor servicii de top, cum ar fi cele oferite de Centrul nostru.

High Performance Organizations sunt preponderent în următoarele domenii:

  • Companiile ce activează în sectorul financiar de tranzacționare bursieră. Studiile arată că angajații acestor companii sunt supuși unui stres extrem de ridicat don cauza presiunii psihice exercitate de cerința de a menține un nivel maxim, constant și continuu de performanță cognitivă în execuția operațiunilor specifice meseriei. Această nevoie permanentă de menținere a unui nivel de performanță cognitivă extrem de ridicat se satisface cu un consum foarte mare de resurse interne din partea angajatului.
  • Organizațiile ce activează în domeniul industriilor creative. Managerii și angajații din acest domeniu au o nevoie permanentă de a inova iar Centrul nostru îi poate ajuta prin dezvoltarea și implementarea unor protocoale speciale, personalizate,  pentru creșterea gradului de generare de idei noi, eficiente și validate în practică.
  • Companii din domeniul transportului aeronautic:  Fiecare pilot de cursă lungă trebuie să treacă un test specific care să arate gradul de performanță cognitive și de concentrare pe sarcina trasată. Putem satisface această nevoie prin dezvoltarea de teste inovative, validate, care să deservească întocmai nevoile clientului.
  • Instituții ce deservesc sectorul public de activitate: Siguranță și Ordine publică, Administrație publică și Administrație centrală etc. Acești profesioniști doresc să introducă în cadrul programelor de evaluare și.  training ale angajaților din subordine tehnici performante de ultimă generație, inovative. Centrul nostru poate satisfice aceste nevoi la nivel de excelență.
  • Companii ce oferă servicii de training, life coaching, performance coach etc. Aceasta este o piață foarte puternică și lucrativă în România, reprezentând un actor important pe piață la nivel de cerere de produse și servicii adiționale care să eficientizeze procesele specifice acestei industrii.
  • Departamentele de Resurse Umane (HR) din majoritatea organizațiilor private și publice. Departamentele de Resurse Umane au nevoie de produse și servicii care să eficientizeze procesele de Recrutare, Evaluare a Performanțelor Angajaților, Training intern.

În ultimul timp se observă un flux de clienți din zona de start-up-uri, antreprenori care au ajuns la maturitatea necesară ce le permite să conștientizeze și să acceseze servicii de performance enhancement extrem de inovative. 

Educarea și maturizarea pieței este un proces continuu și mă bucur că putem contribui și noi, într-o mai mică sau mai mare măsură, la acest fenomen.

Cum diferă clienții care vin din industriile creative față de ceilalți?

Interacționând cu clienții ce provin din zona industriilor creative am remarcat o particularitate, și anume, tendința de a cultiva o anumită stare de disconfort psihologic accentuat. Această stare acționează ca un rezervor de creativitate și inovație, însă efectele secundare nu întârzie să apară. Avantajul nostru competitiv este că putem dezvolta  și implementa cu succes protocoale de antrenament neuronal personalizat ce permit o explorare a unor zone de creativitate accentuată, fără efecte secundare. 

Unul din aceste protocoale permite accesarea așa numitei stări hipnogogice, la granița dintre starea de veghe și somn. Unul din cele mai faimoase exemple din istorie de accesare a stării hipnogogice este acela oferit de Nikola Tesla. Acesta își antrena creierul să stea cât mai mult în această zonă, cu impact profund asupra nivelului de creativitate obținut. 

Noi putem antrena creierul clienților noștri să exploreze foarte sigur și eficient această zonă, cu rezultate absolut remarcabile asupra creșterii gradului de creativitate și inovație.

Spuneți-ne pas cu pas cum funcționează un program de ”optimizare” a creierului unui manager in cadrul centrului dvs. Cum îmbinați tehnologia cu experiențele clasice? Cum interpretați datele si cum vă adaptați strategia la cerințele fiecărui client în parte?

Primul lucru pe care îl facem este o evaluare psihologică utilizând instrumente validate. Apoi continuăm cu evaluarea neurofiziologică prin Brain Mapping.

Dezvoltăm astfel un profil neuro-psiho-fiziologic care poate oferi clientului răspunsuri la întrebările sale cu privire la legătura dintre șablonul comportamental, simptomele resimțite și cum se traduc acestea din punct de vedere al conexiunilor neuronale.

Soluția inovatoare utilizată de către Centrul nostru, pentru managementul stresului și al augmentării performanței, este o metodă completă de antrenament neuronal asistat de calculator în care parametrii neurofiziologici selectați ai clientului sunt făcuți vizibili pentru acesta și apoi sunt încorporați în dezvoltarea protocoalelor de management al stresului și al augmentării performanțelor cognitive și de proces.  

Senzorii plasați pe cap măsoară activitatea electrică a creierului. Semnalul colectat de către sistemul hardware este procesat și prezentat clientului prin intermediul unui soft/program video în care un parametru oglindește variațiile semnalului electric măsurat. Creierul primește astfel informații despre activitatea sa și o modifică către valorile corecte, rezultate în urma procesării și analizării datelor folosindu-se un sistem de software specializat, ultra performant. Diversele zone cerebrale sunt răspunzătoare de funcții diferite, de aceea amplasarea senzorilor variază în funcție de natura problemei.

Foarte important de menționat este faptul că, sistemul hardware de colectare a datelor, măsoară activitatea electrică a creierului în anumite zone, fără a o influența. Este un sistem de training mental complet non-invaziv. După fixarea senzorilor pe scalp se pornește programul. Sarcina clientului este doar să mențină contactul vizual cu monitorul. De aceea, aceast gen de terapie se adresează persoanelor de toate vârstele. Procesul este unul plăcut, pasiv.

Activitatea electrică a creierului este monitorizată folosind cele mai noi tehnologii și, în funcție de informațiile colectate, putem identifica disfuncțiile la nivel de rețele neuronale responsabile de simptomele resimțite de client. Pe scurt, putem vedea și explica cu ajutorul Brain Map-ului starea pe care clientul o resimte. Apoi, folosind aceste informații foarte valoroase, dezvoltăm un protocol neuronal personalizat care se integrează într-un joc pe calculator foarte performant. 

Clientul, jucând acel joc “cu puterea minții”, mai precis modificându-și undele cerebrale pentru a controla jocul, reușește să creeze noi rețele neuronale care la rândul lor au puterea de a elimina simptomele psihologice resimțite de client

Creierul învață de-a lungul timpului că o schimbare dorită a modelelor de unde cerebrale are ca rezultat o recompensă.

Practicând acest tip de antrenament, creierul devine mai eficient în controlul propriilor activități. Rezultatul este un creier mai stabil ( foarte important în managementul stresului) și mai flexibil  ( foarte important în creșterea performanțelor cognitive și de proces). Astfel, creierul devine mai performant în tot ceea ce face.

Este aceasta o meserie de viitor? Ar putea fi primul pas către îmbunătățirea performanțelor creierului prin intermediul tehnologiei (Elon Musk vorbea despre omul îmbunătățit de mașină)?

Cu siguranță că este o meserie de viitor care se transformă pe zi ce trece. Avansul tehnologic și de cunoaștere este absolut fabulos. Ce am învățat la MIT în 2018 a devenit rapid depășit tocmai de aceea sunt într-un permanent proces de acumulare de cunoștințe și de inovare. Suntem în zorii unei epoci absolut fantastice, iar Elon Musk este un deschizător de drumuri. Să nu uităm totuși de etică. Este extrem de important să ne protejăm pe noi și pe ceilalți de avalanșa de aplicații extrem de puternice din zona neurotech care vor invada piața în curând. 

Măsurați și ce se întâmplă cu clientul după ce iese din programul dvs? Adică dacă performează mai bine sau nu la job?

Pentru a veni întâmpinarea clienților noștri am dezvoltat un sistem de monitorizare a evoluției parametrilor de eficiență pe două mari componente.

Prima componentă se axează pe monitorizarea parametrilor psiho-fiziologici. Astfel, am dezvoltat un parteneriat cu unul din cei mai puternici jucători de pe piața de wearable devices și suntem în stare să monitorizăm extrem de eficient indicatori precum :

-HRV (Heart Rate Variability) – care ne arată gradul de sincronizare dintre ritmul cardiac și ritmul respirator, vector esențial în estimarea gradului de anxietate. 

-Nightly Recharge - indicator compus din doi subindicatori : Autonomous Nervos System Recharge și Sleep Recharge. Acest indicator ne arată cât de bine s-a odihnit și și-a „reîncărcat bateriile” în timpul somnului clientul. 

A doua componentă de monitorizare se focusează pe impactul antrenamentului neuronal asupra eficienței în muncă al managerului. Aici dezvoltăm împreună cu clientul o matrice ce ne permite să putem monitoriza indicatorii de performanță la intervale regulate de timp.

Când ne îmbunătățim performanțele neuronale și cognitive, există pericolul să ne pierdem din umanitate? Erorile fac parte din ființa umana... sau printr-un astfel de program îi ajutați pe cei care lucrează sub multă presiune sa se descurce mai bine în condiții de stres?

Umanitatea ne-o pierdem când pierdem contactul cu noi înșine, cu Sinele Autentic. Acest lucru se întâmplă atunci când factorii externi ne copleșesc în asemenea mod încât acțiunile noastre devin robotice, fără o însemnătate pentru ceea ce reprezentăm noi cu adevărat. 

Când lucrăm cu noi înșine pentru a ne îmbunătăți performanțele sau pentru a putea gestiona mai bine stresul la care suntem supuși zilnic, vedem un prim efect pozitiv, Astfel, începem să avem un dialog intern mult mai pozitiv, centrat pe identificarea rănilor noastre profunde însă nu pentru a ne fi rușine de noi înșine ci pentru a ne vindeca și a regăsi echilibrul interior atât de necesar.

După ce reușim să ne vindecăm și să ne regăsim echilibrul, putem interacționa mult mai ușor și frumos cu semenii noștri, iar prin contribuția pozitivă pe care o aducem în cadrul comunității din care facem parte ne regăsim umanitatea. 

Totul pornește de la a lucra cu noi înșine și continuă cu apropierea de semenii noștri și de natura care ne înconjoară. Așa văd eu conceptul de umanitate. Nimic exclus, totul integrat.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇