Cel puțin 83 de morți și peste 150 de răniți, după o explozie la o moschee din Pakistan UPDATE. Atacul a fost revendicat (Video)

Cel puțin 83 de morți și peste 150 de răniți, după o explozie la o moschee din Pakistan <span style="color:#990000;font-size:100%;">UPDATE</span>. Atacul a fost revendicat (Video)

O explozie a distrus, luni, o moschee din incinta cartierului general al poliţiei din oraşul Peshawar, din nord-vestul Pakistanului.

Plafonul s-a prăbuşit şi cel mai recent bilanț anunța că 83 de persoane au murit și alte 157 au fost rănite, dintre care unele sunt în stare gravă.

Muhammad Asim, un purtător de cuvânt al spitalului Lady Reading din Peshawar, a declarat că majoritatea victimelor sunt poliţişti, relatează Reuters.

Oficialii din domeniul securităţii spun că explozia, care a fost probabil provocată de un kamikaze, a avut loc în timpul rugăciunii de după-amiază din moschee, în timp ce înăuntru se aflau multe persoane, scrie Washington Post.

ADVERTISING

Şi premierul Shebaz Sharif a calificat explozia drept un atac sinucigaş.

În moschee se aflau cel puţin 260 de persoane, a adăugat un oficial al poliţiei, Sikandar Khan.

Bomba a provocat prăbuşirea unui zid peste credincioşi. 

"Primim informaţia că teroristul se afla în primul rând", a declarat ministrul Apărării, Khawaja Asif, la Geo TV.

Imaginile difuzate de televiziunea guvernamentală PTV arată cum poliţia şi locuitorii se străduiesc să îndepărteze resturile de la locul exploziei şi transportă pe umeri persoane rănite.

ADVERTISING

Atacul terorist a fost revendicat de Sarbakaf Mohmand, un comandant al Mişcării talibanilor pakistanezi.

Atacul a fost cel mai grav din oraş din luna martie a anului trecut, când un atentat sinucigaş cu bombă la o moschee musulmană şiită, în timpul rugăciunilor de vineri, a ucis cel puţin 58 de persoane şi a rănit aproape 200. Militanţii Statului Islamic au revendicat responsabilitatea pentru acel atentat.

Atentatul a avut loc într-o zonă ultrasecurizată din Peshawar, unde sunt numeroase sedii de instituţii. Nu este clar cum a reuşit atacatorul să pătrundă în această zonă.

ADVERTISING

Sediul Poliţiei se află în apropierea tribunalelor, a adunării provinciale, a cazărmilor armatei, a casei guvernatorului şi a reşedinţei şefului guvernului regional. Complexul include sediile departamentelor de combatere a terorismului şi de investigaţii.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇