Mediaș: Au încercat să fure banii dintr-un bancomat, dar au provocat un incendiu

Mediaș: Au încercat să fure banii dintr-un bancomat, dar au provocat un incendiu

Mai multe persoane ar fi încercat, duminică dimineață, să fure banii dintr-un bancomat aflat în sediul unei bănci din municipiul Mediaș, dar nu au reușit decât să provoace un incendiu. Bancomatul a luat foc și au ars inclusiv banii disponibili în acel moment.

Potrivit ISU Sibiu, incidentul a avut loc pe strada I.C. Brătianu, iar pompierii au fost solicitați să intervină printr-un apel primit la în jurul orei 4:00. Bancomatul a ars în totalitate, iar o parte din pereţii interiori ai imobilului unde era amplasat bancomatul au fost afectaţi de fum.

ADVERTISING

Când au ajuns la locul incidentului, incendiul se manifesta cu flacără şi se acţiona cu două stingătoare. Pompierii au lichidat prompt incendiul și nu au fost înregistrate victime. Deocamdată nu se știe câți bani erau în bancomatul care a ars.

Purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu, Elena Welter, a declarat pentru Agerpres, că incendiul a fost observat de polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mediaș, care au pătruns în holul unității bancare, au constatat că bancomatul ardea cu flacără deschisă și apoi au chemat pompierii.

ADVERTISING

Din investigaţiile preliminare efectuate, poliţiştii au constatat că persoane necunoscute ar fi pătruns în sediul unităţii bancare şi ar fi încercat să sustragă bani din ATM blocând fanta aparatului cu un obiect din lemn, fapt ce ar fi condus la supraîncălzirea sistemului electric al dispozitivului şi, astfel, la izbucnirea incendiului, a precizat Elena Welter.

S-a deschis un dosar de cercetare penală pentru tentativă de furt calificat, iar acum polițiștii îi caută pe cei care au încercat să fure banii.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇