Doar 16% dintre victimele violenței sunt de acord cu montarea brățărilor de supraveghere pentru agresori

Doar 16% dintre victimele violenței sunt de acord cu montarea brățărilor de supraveghere pentru agresori
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Datele centralizate după primele trei luni de la punerea în funcţiune a Sistemului informatic de monitorizare electronică (SIME) implementat în Bucureşti, Iaşi, Mureş şi Vrancea arată că doar 16% dintre victimele violenţei domestice care au anunţat abuzurile la care au fost supuse au fost de acord cu montarea acestui sistem de supraveghere agresorilor.

„În perioada octombrie – decembrie 2022, la nivelul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului  Bucureşti şi al Inspectoratelor de Poliţie Judeţene Iaşi, Mureş şi Vrancea, unităţi care au intrat în etapa întâi a proiectului-pilot pentru implementarea SIME, au fost emise 819 instrumente de protecţie pentru victimele violenţei domestice, dintre care 563 de ordine de protecţie provizorii şi 256 de ordine de protecţie emise de instanţele judecătoreşti.

ADVERTISING

În doar 128 de situaţii victima a fost de acord şi a fost pusă în aplicare măsura de obligare a agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere, reprezentând 16% din totalul ordinelor de protecţie provizorii şi al ordinelor de protecţie emise de instanţele judecătoreşti", a declarat, sâmbătă, comisarul şef de poliţie Mihai Venea, ofiţer în cadrul Direcţiei de Ordine Publică din IGPR.

Au fost înregistrate, în total, 125 de infracţiuni, din care 7 de distrugere, 77 de nerespectarea ordinului de protecţie şi 41 de nerespectare a ordinului de protecţie provizoriu.

ADVERTISING

În cazul a 18 agresori au fost dispuse măsuri preventive, unul dintre ei fiind arestat preventiv, altul fiind plasat sub control judiciar, iar ceilalţi 16 fiind reţinuţi pentru 24 de ore. 

În plus, poliţiştii au intervenit în 372 de situaţii ca urmare a alertelor generate de sistemul de supraveghere electronică. 

Poliţiştii reafirmă că identitatea persoanelor care poartă dispozitivul electronic, dar şi a victimelor este cunoscută doar de către poliţistul de caz şi doar în cazul activării dispozitivelor. 

ADVERTISING

Statisticile realizate la nivelul Poliţiei Române privind violenţa domestică mai arată că anul trecut poliţiştii au intervenit la 90.174 de astfel de cazuri, dintre care 42.114 au fost semnalate în oraşe, restul fiind în mediul rural.

Cele mai multe cazuri au fost semnalate prin 112, iar cele mai multe fapte sunt de lovire sau alte violenţe. 

La nivel naţional, în anul 2022 au fost constatate 55.206 infracţiuni din sfera violenţei domestice, cu 12,5% mai multe decât în anul precedent.

„Vorbim de un număr mare de infracţiuni din sfera celor de violenţă domestică, ceea ce ne arată amploarea fenomenului şi necesitatea de a interveni cu toate mijloacele legale pentru diminuarea lui, dar în acelaşi timp acest număr ne arată şi faptul că victimele violenţei domestice au din ce în ce mai mare încredere să ne sesizeze”, a precizat Mihai Venea. 

Acesta a anunţat că IGPR este mobilizat pentru implementarea următoarelor etape ale Sistemului de monitorizare electronică.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇