Adversarii tenismenilor români în cadrul calificărilor pentru Australian Open 2023

Adversarii tenismenilor români în cadrul calificărilor pentru Australian Open 2023
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

La Australian Open a avut loc duminică dimineața tragerea la sorți a tabloului calificărilor.

Acolo, România are angrenați o serie de 5 jucători, care vor încerca să intre pe tabloul principal al primului turneu de Mare Șlem al anului, ce va avea loc între 16-29 ianuarie.

La masculin, avem un singur băiat, e vorba de Nicholas David Ionel, 229 ATP, care va da piept în primul tur cu austriacul Jurij Rodionov, ocupantul celei de-a 122-a poziții mondiale. Dacă va trece de austriac, va întâlni învingătorul partidei Francesco Maestrelli (locul 200 ATP) - Adrian Andreev (locul 189 ATP), iar apoi, în finala calificărilor ar putea da peste Milijan Zekic (locul 233 ATP), Tomas Barrios Vera (locul 230 ATP), Jeremy Jin (locul 990 ATP) sau Zizou Bergs (locul 129 ATP).

Pe tabloul fetelor, le regăsim pe Gabi Ruse, cea mai bine clasată dintre românce, pe 116 WTA, cea care o va înfrunta pe Seone Mendez (locul 375 WTA). Apoi, Irina Bara, 174 mondial, va juca pentru început cu Leolia Jeanjean (locul 110 WTA), Franța. O avem și pe Alexandra Cadanțu-Ignatik, 177 în lume, care în primul tur o va întâlni pe Carole Monnet (locul 209 WTA), iar în fine, Gabriela Talabă Lee, 200 WTA, o va înfrunta pe Rebeka Masarova, ocupanta locului 130 mondial, Spania, cea care este calificată în finala turneului WTA de la Auckland, Noua Zeelandă.

ADVERTISING

Întregul turneu de la Melbourne va fi televizat pe EuroSport.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din tenis!