Simona Halep, cea care a terminat anul 2022 pe locul 10 WTA, dar, din păcate, aflată în mijlocul unui scandal de dopaj în care trebuie să-și demonstreze nevinovăția, a fost desemnată cea mai bună jucătoare a anului.
Românca de 31 de ani a fost depistată pozitiv la un test efectuat la finele lunii august, după un meci pierdut la US Open, la substanța denumită roxadustat.
Chiar și în aceste condiții, Federația Română de Tenis a premiat-o drept cea mai bună jucătoare a anului 2022, an în care a repurtat 39 de victorii și doar 11 înfrângeri. A câștigat 2 turnee, la Melbourne și Toronto.
Trebuie spus că Halep va fi singura jucătoare din top 20 WTA care va lipsi de la Australian Open, asta dacă nu cumva se va întâmpla o minune și juriul de la Londra va lua o decizie până la turneul de Mare Șlem de la Antipozi, iar organizatorii de acolo îi mai pot oferi un wild-card. Cu condiția, desigur, ca Halep să scape total nepedepsită.
La masculin, titlul de jucătorul anului l-a cucerit Nicholas David Ionel, 229 ATP, cel mai bine plasat român, cel care va merge în calificări la Melbourne, scrie FRT.
Halep trebuie să dovedească până la finalul procesului în care este implicată că nu a luat în mod conștient substanța interzisă Roxadustat și va depune în acest sens toate eforturile pentru a se apăra.