O fetiță i-a salvat viața fratelui ei, în vârstă de doar un an, după un accident rutier petrecut într-o zonă izolată din Australia.
Trei copii au rămas captivi în mașină mai bine de două zile după un accident în care părinții lor au murit, într-o zonă izolată din Australia de Vest, relatează postul australian Nine News.
Potrivit poliției din acest stat, mașina familiei, un Land Rover Discovery, a fost descoperită marți dimineață în Kondinin, la aproximativ 280 de kilometri est de Perth. Părinții, Cindy Braddock (25 de ani) și Jake Day (28 de ani), nu mai erau în viață, informează CNN.
Cei trei copii au supraviețuit impactului, însă au fost prinși în mașină și au stat lângă părinții decedați, îndurând temperaturile ridicate până când au fost descoperiți de o rudă.
Familia cu trei copii - o fetiță de cinci ani și doi băieți de doi, respectiv un an - fusese dată dispărută cu o zi înainte, după ce nu a mai ajuns la petrecerea de Crăciun.
Michael Read, o rudă a familiei, a povestit că fetița i-a salvat viața celui mai mic frate, eliberându-l din scaunul special. "Dacă n-ar fi fost copilul de cinci ani care să-i deschidă catarama scaunului, el n-ar mai fi cu noi azi. Probabil că ea nu va ști asta câțiva ani", a spus acesta.
Read a povestit că micuții au supraviețuit în condiții extreme: "Practic au fost blocați în mașină 55 de ore la temperaturi de 30 de grade Celsius. Nimeni nu știe prin ce au trecut."
Copiii au fost transportați la spital cu deshidratare severă. Ei au scăpat cu câteva răni minore și vor fi externați în zilele următoare.
T.D.