Se deschide Hotelul de Gheață de la Bâlea. Majoritatea oaspeților - din Marea Britanie (Foto)

Se deschide Hotelul de Gheață de la Bâlea. Majoritatea oaspeților - din Marea Britanie (Foto)

Hotelul de Gheaţă de la Bâlea Lac se va deschide, joi, pentru vizitatori şi turişti.

”Europa” (tema din acest sezon a hotelului) are, pentru moment, 10 camere, fiecare dintre acestea purtând numele unei mari capitale europene.

Londra, Amsterdam, Lisabona, Dublin, Bucureşti, Paris, Roma, Atena, Bertlin şi Madrid sunt pregătite pentru a găzdui primii oaspeţi, iar restaurantul şi barul din interiorul hotelului au oferte de meniuri speciale şi promit vizitatorilor servicii şi produse de calitate superioară, astfel încât experienţa trăită aici să fie cu adevărat unică, memorabilă.

ADVERTISING

Responsabilii Proiectului de Marketing Turistic ”Hotel of Ice Bâlea Lac” afirmă că noul hotel de gheaţă aduce un plus de spectaculozitate şi stil, atât în ceea ce priveşte forma exterioară, dar şi atunci când vine vorba de amenajările, decorul şi dotările din interior.

Primii turişti ce îşi vor petrece noaptea la ”Europa – Hotelul de Gheaţă” sunt clienţi ai companiei de turism britanice care colaborează de foarte mulţi ani cu ”Hotel of Ice Bâlea Lac”. De altfel, se preconizează că, şi în această iarnă, majoritatea oaspeţilor care se vor caza aici vin din Marea Britanie.

image-34
Foto: Facebook/Hotel Of Ice Romania

Inaugurarea oficială a Hotelului de Gheaţă este programată pentru luna ianuarie, după ce va fi ridicată şi Biserica de Gheaţă.

ADVERTISING

Cel de-al 16-lea hotel de gheaţă de la Bâlea Lac a fost ridicat în mai bine de o lună, în condiţii meteorologice dificile, chiar şi pe timp de noapte.

La realizarea acestei construcţii s-au folosit zăpada adunată din căldarea lacului Bâlea, ”mortarul” compus din zăpadă şi apă, precum şi cărămizile de gheaţă tăiate din calota lacului glaciar. De asemenea, decorul şi ”mobilierul” interior (paturi, noptiere, fotolii, mese şi scaune etc) sunt realizate din gheaţă.

Fiecare cameră are intrare separată, iar uşa este reprezentată de o draperie izotermă.

ADVERTISING

Pentru a nu simţi frigul, cei ce se vor caza aici vor dormi pe saltele clasice, aşezate pe paturile de gheaţă şi se vor încălzi în saci de dormit speciali sau cu ajutorul păturilor şi blănurilor de oaie.

image-33
Foto: Facebook/Hotel Of Ice Romania

Temperatura din interior este între -1 şi 2 grade Celsius.

Persoanele care doresc să viziteze Hotelul de Gheaţă pot ajunge de la Bâlea Cascadă la Bâlea Lac cu telecabina, singura modalitate de acces disponibilă în sezonul rece.

image-32
Foto: Facebook/Hotel Of Ice Romania

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇