Majoritatea austriecilor susține blocarea intrării României în Schengen, dar unii guvernanți regretă: Am auzit de anulări ale turiștilor români

Majoritatea austriecilor susține blocarea intrării României în Schengen, dar unii guvernanți regretă: Am auzit de anulări ale turiștilor români
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Majoritatea populaţiei austriece sprijină refuzul Vienei de a accepta aderarea României şi Bulgariei la Schengen, cei mai mulţi dintre susţinători fiind alegători ai conservatorilor aflaţi la putere (OeVP) şi ai partidului naţionalist FPOe, relevă un sondaj de opinie citat duminică de presa din Austria.

Astfel, 52 la sută dintre cei chestionaţi au spus că aprobă decizia blocării României şi Bulgariei la Schengen, iar 34 la sută au declarat că nu sunt de acord.

Însă sunt semne că sunt și politicieni din cadrul guvernului care încep să regrete decizia. Susanne Kraus-Winkler a fost adusă în echipa guvernamentală a conservatorilor austrieci în calitate de lobbyist. Fostul oficial al Camerei de Comerţ şi reprezentantă a industriei hoteliere trebuia să aducă preocupările sectorului economic în activitatea guvernului în calitate de secretar de stat pentru turism.

ADVERTISING

Iar ea chiar a făcut acest lucru într-un interviu înregistrat la postul austriac de televiziune ATV, unde a avut remarci critice cu privire la veto-ul austriac împotriva aderării României şi Bulgariei la Schengen. Dar chiar înainte ca interviul să fie difuzat, secretarul de stat a trebuit să dea din înapoi, scrie „Der Standard”.

„Pentru experţii în turism, lumea ar trebui să fie întotdeauna cât mai deschisă posibil”, a declarat Kraus-Winkler, citată într-o emisiune: „Avem aproximativ un milion de înnoptări în Austria din România, ceea ce reprezintă 0,7% din totalul înnoptărilor. Acestea sunt foarte, foarte puternic orientate către sporturile de iarnă şi turismul urban. Şi tocmai acum, când începe sezonul de iarnă, am auzit şi eu despre primele anulări. Sperăm din tot sufletul ca lucrurile să se liniştească din nou cât mai curând posibil”, a declarat Susanne Kraus-Winkler.

ADVERTISING

Interviul urma să fie difuzat sâmbătă, la ora 19:20, dar încă de dimineaţă, Kraus-Winkler a fost nevoită să îşi revizuiască declaraţia. Într-o declaraţie pentru agenţia oficială de presă APA, biroul său asigură că „secretarul de stat susţine pe deplin veto-ul pentru Schengen al ministrului de interne”, pentru că „prin neextinderea spaţiului Schengen, nu se schimbă nimic în situaţia de fapt - şi nici nu se înrăutăţeşte nimic”.

Relaţiile Austriei cu România - şi imaginea Austriei în această ţară - s-au deteriorat cu siguranţă, comentează „Der Standard”, care precizează că secretarul de stat pentru turism s-a referit la acest lucru şi în declaraţia sa iniţială pentru ATV.

ADVERTISING

*** Sondajul menționat la începutul articolului este de tip „Austria Trends” și a fost efectuat de Institutul „Peter Hajek” la comanda agenţiei de presă APA şi a postului de televiziune ATV. Au fost intervievate online şi telefonic 800 de persoane cu vârsta de peste 16 ani, între 12 şi 15 decembrie, iar marja de eroare este de plus/minus 3,5 procente.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇