Un polițist de 21 de ani s-a împușcat în cap

Un polițist de 21 de ani s-a împușcat în cap
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un polițist de 21 de ani, din județul Galați, aflat în concediu, și-a tăiat marți venele și s-a împușcat în cap.

Bărbatul a fost găsit de mama sa, într-una din încăperile locuinței sale, căzut la podea, în stare de inconștiență și prezentând o leziune în zona capului. Femeia a sunat la 112.

Echipajele medicale sosite la fața locului au efectuat manevre de resuscitare, însă au fost nevoite să declare decesul tânărului.

Polițiștii au stabilit faptul că tânărul este polițist în cadrul IPJ Galați, iar în momentul producerii incidentului se afla în concediu.

ADVERTISING

„Polițistul trecuse testarea psihologică și era absolvent al Școlii de Agenți de Poliție Vasile Lascăr Câmpina, promoția martie 2022”, arată IPJ Galați.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând a se stabili cauzele și împrejurările în care s-a produs incidentul.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇