Liberalii cer ministrului Transporturilor să oprească ”blasfemia lăutărească din Trenul Regal”

Liberalii cer ministrului Transporturilor să oprească ”blasfemia lăutărească din Trenul Regal”

Liderul PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru, îi cere ministrului Transporturilor să stopeze o petrecere privată, cu muzică lăutărească, ce ar urma să fie organizată în vagoanele Trenului Regal pe 1 decembrie.

Alexandru Muraru afirmă, sâmbătă, într-un comunicat de presă, că atingerea valorilor istorice este intolerabilă şi cere intervenţia ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, pentru a opri „blasfemia lăutărească”.

"Am primit cu multă îngrijorare informaţia potrivit căreia Trenul Regal care l-a condus pe Regele Mihai pe ultimul drum, la Curtea de Argeş, urmează să găzduiască, cu girul Societăţii Feroviare de Turism SA, o petrecere cu «muzică lăutărească şi brânzeturi fine», pentru un eveniment privat.

ADVERTISING

Casa Regală şi opinia publică dezaprobă vehement acest tip de manifestare în trenul în care patru generaţii ale Familiei Regale au trăit momente istorice.

Din acest motiv, îi solicit public ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, să intervină urgent şi să oprească iminenta ofensă adusă memoriei acestui simbol naţional al istoriei noastre din partea unei companii aflate în subordinea Ministerului Transporturilor", a precizat liberalul Alexandru Muraru.

Totodată, şeful PNL consideră că "organizarea de petreceri cu taraf şi muzică lăutărească este inacceptabilă într-o societate care emană un deosebit respect pentru valorile promovate de Familia Regală".

ADVERTISING

"Garanţiile date de către organizatorii petrecerii lăutăreşti, tocmai în anul centenarului încoronării a celui care a comandat trenul, Rege Ferdinand I, nu au nicio valoare, având obligaţia morală să renunţe la acest demers şi apoi să îşi ceară scuze publice pentru tentativa de închiriere a istoriei pentru petreceri lăutăreşti. 

Ministrul Transporturilor trebuie să înţeleagă faptul că lipsa de reacţie într-o asemenea situaţie înseamnă lipsa de respect pentru Casa Regală şi opinia publică generală, lăsând să genereze un precedent periculos pentru simbolistica istorică şi identitatea regală", a adăugat liberalul Alexandru Muraru.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇