Un iranian care a trăit timp de 18 ani pe aeroportul Charles de Gaulle din Paris şi a inspirat filmul „Terminalul”, din 2004, realizat de Steven Spielberg, a murit sâmbătă în aeroport, au declarat oficialii.
Merhan Karimi Nasseri a murit în urma unui atac de cord în terminalul 2F al aeroportului în jurul prânzului, potrivit unui oficial al autorităţii aeroportuare din Paris. Poliţia şi o echipă medicală l-au tratat, dar nu l-au putut salva, a spus oficialul.
Karimi Nasseri, despre care se crede că s-a născut în 1945, a locuit în Terminalul 1 al aeroportului din 1988 până în 2006, mai întâi pentru că nu avea acte de rezidenţă şi mai târziu ca urmare a propriei decizii, potrivit relatărilor presei franceze.
El a locuit din nou în aeroport în ultimele săptămâni, a spus oficialul aeroportului.