La Arad se construieşte cel mai mare parc solar din Europa

La Arad se construieşte cel mai mare parc solar din Europa
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Monsson, cel mai mare dezvoltator de proiecte de energie verde din România, controlat de omul de afaceri Emanuel Muntmark, a semnat un acord cu Rezolv Energy, companie deţinută de fondul britanic de investiţii Actis, pentru finalizarea unui parc solar la Arad, cel mai mare din Europa.

Construcția parcului va începe anul viitor și va fi finalizată în 2025.

Proiectul va avea o putere instalată de 1.044 MW, având în plan să includă o soluţie de ultimă generaţie de stocare a energiei.

Producţia anuală de energie a acestui parc fotovoltaic va acoperi necesarul de energie pentru peste 1 milion de gospodării şi va genera peste 500 de noi locuri de muncă în următorii trei ani.

ADVERTISING

Energia generată va fi vândută către consumatori comerciali şi industriali prin acorduri de cumpărare de energie pe termen lung.

"Suntem mândri să facem parte din procesul de tranziţie al României către energia regenerabilă. Credem că România poate fi un exemplu în vremuri aşa de interesante ca cele pe care trăim acum. Energia verde este mai ieftină şi mai curată şi nu creează dependenţă faţă de alţii. Noi ne bazăm pur şi simplu pe soare şi pe vânt", a declarat Sebastian Enache, head of M&A, Monsson.

ADVERTISING

Jim Campion, chief executive Rezolv, a subliniat că proiecte de genul acesta vor avea o contribuţie importantă şi în atingerea celor două obiective pe care România şi le-a asumat: creşterea independenţei energetice şi reducerea emisiilor nete la zero.

"Ne îndreptăm către o epocă nouă pentru energia regenerabilă din Europa. Asemenea proiecte ne vor permite să furnizăm energie curată, foarte competitivă, fără subvenţii şi la un preţ stabil pentru consumatorii industriali şi comerciali", a spus el.

Monsson şi Rezolv au planuri mari şi în ceea ce priveşte reconversia profesională a oamenilor din zonă şi implicarea cât mai mare a forţei de muncă locale în lucrările de construcţii şi operarea parcului fotovoltaic.

ADVERTISING

Parcul fotovoltaic va fi proiectat, construit şi operat la cele mai mari standarde sociale, de mediu şi de guvernanţă (ESG), cu un accent deosebit pe integrarea activităţilor agricole din perimetru. Mare parte din terenul agricol de slabă calitate va fi transformat în păşune, fiind astfel controlată vegetaţia în exces.

Tot din vestul ţării vine şi vestea că grupul finlandez Nokian Tyres construieşte la Oradea prima fabrică de anvelope cu emisii zero – investiţie de 650 de milioane de euro


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇