Târgul de carte de la Frankfurt: Standul României e „discret”, nici măcar numele țării nu e vizibil (Foto)

Târgul de carte de la Frankfurt: Standul României e „discret”, nici măcar numele țării nu e vizibil (Foto)

Românii aflaţi zilele acestea la Frankfurt şi care au vizitat Târgul de carte, cel mai mare târg la nivel mondial în ceea ce priveşte numărul de edituri care expun, atrag atenţia asupra faptului că România iese din nou în evidenţă prin „discreţia” de care a dat dovadă în amenajarea standului organizat de Ministerul Culturii.

Fotografiile postate de mai mulţi internauţi arată un stand amenajat din panouri metalice albe, lăsate ca atare, decorate pe exterior cu panouri pe care scrie, pe două dintre laterale, cu litere mai mici de-o şchioapă, „Romanian Collective Stand”.

În interior - o mochetă roşie, două-trei rafturi pe fiecare panouri, pe care au fost amplasate cărţi şi scaune albe, care să-i primească pe cei interesaţi de ce expune România. 

ADVERTISING

„Cine are un stand discret la Târgul de carte de la Frankfurt”, scrie un internaut care publică poze în care se văd standurile pline de cărţi, culoare şi atrăgătoare din punct de vedere vizual ale unor ţări precum Georgia, Republica Cehă, Slovenia sau Estonia. 

Mai țineți minte pozele cu "standul României" de la Automechanika Frankfurt?La fel e ai cel de la Târgul de Carte de la Frankfurt.. 🤬

Publicată de Balas P. Victor pe Joi, 20 octombrie 2022

Prietenii virtuali ai acestuia au reacţionat: „La fel de minunat ca-n 2004, când am trecut pe acolo”, a scris unul dintre ei. Altul a ironizat eforturile României, subliniind că mai bine scriau cu pixul afişele pe care indică ţara căreia aparţine standul: „dar făceau literele mai mari”.

ADVERTISING

„Nu facem parte din lumea aia. Nu avem nici o legătură”, mai scrie un internaut, în timp ce altul remarcă „profesionalismul pnl/psd”, iar altul constată că „România n-a ajuns încă”.

Standul României la Târgul de carte de la Frankfurt#MinisterulCulturiiEram curioasa, luna asta cine este ministrul culturii. Este #LucianRomascanu (sic)

Publicată de Simona Onea pe Joi, 20 octombrie 2022

Un alt internaut critică  în termeni duri modul în care a fost amenajat standul României la Târgul de la Frankfurt şi foloseşte #jenibil: „Munca de organizare făcută de onor Ministerul Culturii. Te umple o jenă fără margini când vezi ce înseamnă prezenţa noastră ca ţară la Târgul de Carte de la Frankfurt. #jenibil”. La postarea sa, un prieten virtual comentează: „Structura ieftină de stand pusă la dispoziţie de către târg. Că banii mulţi merg pe plimbările personalului”.

Munca de organizare făcută de onor Ministerul Culturii. Te umple o jenă fără margini când vezi ce înseamnă prezența noastră ca țară la Târgul de Carte de la Frankfurt. #jenibil

Publicată de Emanuel Contac pe Joi, 20 octombrie 2022

Un alt român care a vizitat în mai multe zile târgul, postează impresii de acolo. „Aşa arată standul României la Târgul de carte de la Frankfurt 2022! care standuri? Cele cu pereţi albi, fără nume, doar cu o hârtie lipită pe cele două laterale. Nici măcar numele ţării nu apare scris mare sau vizibil. Înăuntru nişte funcţionari care dau vina pe alţii care - chipurile - au decis o astfel de aranjare şi prezentare. Sigur, nimeni nu e de vină. Şi la câţiva metri, iată standurile a trei ţări din zona noastră estică - geografic, desigur. Mă întreb dacă se aude şi se vede pe undeva, mai sus”, a scris orădeanul Vasile Gabrian în primele zile ale târgului. 

Așa arată standul României la Târgul de carte de la Frankfurt 2022! care standuri? Cele cu pereți albi, fără nume, doar...

Publicată de Vasile Gabrian pe Miercuri, 19 octombrie 2022

Acesta revine, la o zi după postarea iniţială, cu un mesaj în care menţionează: „Astăzi n-am făcut alte poze din târg pentru a compara standul României cu alte standuri, că sincer, te apucă aşa, ceva, nici nu ştiu cum să spun, când vezi cum o editură poate avea un stand foarte atractiv, cu lumini, scaune, mese, cărţi expuse foarte vizibil etc., iar standul colectiv al unei ţări arată ca vai de el”.

Târgul de carte de la Frankfurt: standurile Poloniei, Cehiei sau Sloveniei - țări din Estul fost comunist, ca și noi -...

Publicată de Sabin Gherman pe Duminică, 23 octombrie 2022

Târgul de carte de la Frankfurt, deschis în 19 octombrie, se încheie duminică. Anul acesta, România a participat cu stand organizat de Ministerul Culturii, iar invitaţii la această ediţie sunt scriitorii Jan Cornelius şi fotograful Marc Schroeder. Anterior evenimentului, Ministerul Culturii din România a anunţat colaborarea cu Ministerul Culturii din Republica Moldova pentru o cât mai bună reprezentare a literaturii şi culturii române de pe ambele maluri ale Prutului.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇