Decizii la Bruxelles: 1,5 miliarde de euro lunar pentru Ucraina și conectarea cu infrastructura feroviară a R. Moldova

Decizii la Bruxelles: 1,5 miliarde de euro lunar pentru Ucraina și conectarea cu infrastructura feroviară a R. Moldova

Liderii statelor Uniunii Europene şi ai instituţiilor comunitare au discutat, la summitul de la Bruxelles, despre acţiuni în sensul intensificării presiunilor asupra Rusiei pentru oprirea războiului din Ucraina, subliniind că solidaritatea cu poporul ucrainean va fi menţinută cât va fi necesar.

Consiliul European cere aplicarea cu rigurozitate la nivel internaţional a sancţiunilor împotriva Rusiei şi anunță că este „determinat să contracareze dezinformarea împotriva eforturilor noastre colective de apărare a suveranităţii Ucrainei şi a ordinii internaţionale bazate pe reguli”.

ADVERTISING

„Uniunea Europeană va rămâne alături de Ucraina cât va fi nevoie. Va continua să furnizeze susţinere puternică Ucrainei la nivel politic, militar şi financiar, inclusiv pentru necesităţile în materie de numerar, şi va intensifica reacţia umanitară, mai ales pentru pregătirea de iarnă", subliniază Consiliul European.

Consiliul European reiterează că Rusia este singura responsabilă pentru actualele crize energetică şi economică și condamnă în cei mai fermi termeni posibili recentele atacuri generale cu rachete şi drone asupra civililor, obiectivelor civile şi a infrastructurii din Kiev şi din Ucraina.

ADVERTISING

În plus, președintele CE Ursula von der Leyen a anunțat că va fi acordat un ajutor suplimentar de 1,5 miliarde de euro pe lună, în 2023.

„Acest lucru dă, aşadar, o sumă globală de 18 miliarde (de euro) anul viitor (...), un flux de venituri previzibile, stabile şi fiabile. Noi i-am însărcinat pe miniştrii Finanţelor să dezvolte mecanismul adecvat”, a anunţat von der Leyen într-o conferinţă de presă, la Bruxelles.

Moldova și Ucraina, conectate feroviar la UE

Mai mult, Comisia Europeană a inițiat un studiu de fezabilitate în scopul de a îmbunătăți conectarea rețelelor feroviare din Ucraina și Republica Moldova la cele din UE.

ADVERTISING

Ecartamentul căilor ferate utilizat în cea mai mare parte a UE este diferit de cel din Europa de Est, ceea ce îngreunează transportul de mărfuri în ambele direcții. O soluție la această problemă ar fi ca ecartamentul feroviar utilizat în UE să fie adoptat și în aceste țări vecine, și anume din Polonia și România în Ucraina și Moldova.

Studiul inițiat de CE reprezintă o etapă esențială a pregătirii pentru îmbunătățirea conectivității după război între UE, pe de o parte, și Ucraina și Republica Moldova, pe de altă parte.

Serviciul de consultanță tehnică JASPERS din cadrul Băncii Europene de Investiții (BEI) este responsabil de finalizarea studiului până în mai 2023, în strânsă cooperare cu toate țările în cauză.

„Acest studiu face parte din măsurile pe termen mediu și lung stabilite în Planul de acțiune privind culoarele de solidaritate și este strâns legat și de propunerea prezentată de Comisie în iulie 2022 privind extinderea TEN-T înspre Ucraina și Republica Moldova.

În felul acesta, pregătim terenul pentru soluții pe termen mai lung, ajutând Ucraina să își organizeze schimburile comerciale de după război și eforturile de reconstrucție, scopul imediat fiind mai ales eliminarea decalajului de interoperabilitate de la frontiere”, a declarat Adina Vălean, comisarul pentru transporturi.

Ziua 240 de război. Rușii continuă atacurile și pregătesc diversiuni. Israelul, dat exemplu la Moscova că are femei în armată


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇