De la 1 noiembrie, profesorii încep să primească restanțele din 2017-2021. Ministerul zice că sunt bani

De la 1 noiembrie, profesorii încep să primească restanțele din 2017-2021. Ministerul zice că sunt bani

Personalul din învățământ va primi, de la 1 noiembrie, sumele restante din sporuri sau majorări salariale din perioada 2017 – 2021. Banii vor fi acordați în tranșe, iar Ministerul Educaţiei dă asigurări că sunt suficienţi bani pentru acoperirea restanţelor.

”Pentru aplicarea prevederilor OUG 48/2022 privind plata diferenţelor de drepturi salariale cuvenite personalului din învăţământul de stat pentru perioada 1 iulie 2017 – 31 august 2021, Ministerul Educaţiei a dezvoltat, în cadrul aplicaţiei informatice EDUSAL, un modul dedicat calculării tranşelor cuvenite”, se precizează într-un comunicat de presă, de joi, al Ministerului Educaţiei.

ADVERTISING

De asemenea, Ministerul Educaţiei dă asigurări că nu există disfuncţionalităţi în asigurarea salariilor personalului din învăţământ. OUG 48/2022 se referă la diferenţe salariale, iar în acest an se efectuează plata primei tranşe.

”Nu există personal în sistem pentru care, în urma prelucrării datelor, sumele rezultate să fie negative; Modulul informatic implementat este în concordanţă cu prevederile legale privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Deşi au fost transmise instrucţiuni de utilizare a aplicaţiei informatice şi au fost organizate mai multe sesiuni de instruire în sistem videoconferinţă cu personalul responsabil la nivel de judeţ/municipiul Bucureşti, au apărut unele erori de calcul privind diferenţele aferente, rezultate din operarea programului informatic sau prin utilizarea acestuia în cazul unor categorii de persoane care nu făceau parte dintre beneficiarii ordonanţei”, precizează Ministerul Educaţiei.

ADVERTISING

Pentru ca personalul beneficiar să intre în posesia sumelor cât mai repede, Ministerul Educaţiei a propus iniţial termenul de 19 octombrie pentru introducerea datelor şi prelucrarea acestora.

”Ca urmare a solicitărilor federaţiilor sindicale reprezentative din învăţământ, termenul a fost prelungit până la data de 28 octombrie. Ministerul Educaţiei monitorizează permanent aplicarea prevederilor OUG 48/2002 şi asigură suportul tehnic pentru inspectoratele şcolare judeţene şi unităţile de învăţământ”, se arată în document.

ADVERTISING

Totodată, Ministerul Educaţiei subliniază că la data de 1 noiembrie va pune la dispoziţia inspectoratelor şcolare toate sumele necesare pentru a se efectua plăţile către beneficiari.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇