Luptă decisivă la Raliul Clujului pentru titlu între Tempestini și Sebastian Barbu

Luptă decisivă la Raliul Clujului pentru titlu între Tempestini și Sebastian Barbu
Susține democrația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Titlul în Campionatul Național de Raliuri se poate decide la Raliul Clujului, care are loc în acest weekend și unde s-au înscris 79 de echipaje. Toți ochii vor fi ațintiți spre duelul dintre favoritul local Simone Tempestini și sibianul Sebastian Barbu, cei doi fiind principalii pretendenți pentru a deveni campioni la finalul acestui sezon competițional.

Cu patru victorii în competiția desfășurată pe asfaltul din județul Cluj, Tempestini e favorit și de această dată pe trasele pe care le știe foarte bine. Sixtuplul campion va reveni la bordul modelului Porsche 997 GT3, pe care l-a folosit și în restul etapelor de asfalt din actuala ediție.

ADVERTISING

Cu o victorie și maximum de puncte în acest weekend, Tempestini ar reveni pe primul loc în clasamentul general și chiar și-ar putea asigura titlul dacă rezultatul ar fi coroborat cu un insucces al lui Barbu. De partea cealaltă, sibianul, cu o victorie la Cluj și un nou abandon al lui Tempestini, așa cum a avut ghinionul la ultimele două etape pe asfalt, ar deveni în premieră campion național absolut, iar rezultatul din ultima etapă, programată luna viitoare la Brașov nu ar mai conta.

„Nu mă gândesc deloc la lupta pentru titlu. Vreau doar să merg cât mai bine, să nu am niciun fel de probleme pe traseu și să ajung cu bine la finiș. Știu că sună a clișeu, dar mă voi concentra să nu facem nicio greșeală, apoi la final tragem linie și vedem cum ne situăm”, a spus Simone Tempestini înaintea startului.

ADVERTISING

Dincolo de lupta dintre cei doi pretendenți la titlu, veteranii Bogdan Marișca și Dan Gîrtofan se numără și ei printre piloții care pot fi luați în calcul pentru prima poziție. Pilotul de la Napoca Rally Academy a câștigat ediția din 2021 și deține recordul de podiumuri în această competiție, nu mai puțin de 14. De asemenea, Gîrtofan are 3 succese pe asfaltul clujean.

Etapa va beneficia de un total de 9 modele cu configurație Rally2/R5, Ioan Mihuț fiind în premieră anul acesta la start cu un Peugeot 208 R5. Runda poate decide și titlul la 2 Roți Motrice, acolo unde principalul duel va fi chiar între clujenii Norbert Maior și Vlad Cosma.

ADVERTISING

Vineri este programat startul festiv la Cluj Arena, iar sâmbătă și duminică vor avea loc cele 8 probe speciale ale etapei a opta din Campionatul Național de Raliuri Betano. Etapa are un total de 127,4 kilometri de probe speciale.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇