Orban mulțumește partidelor care au susținut Guvernul: Este extrem de benefic pentru România

Orban mulțumește partidelor care au susținut Guvernul: Este extrem de benefic pentru România
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, după ce şedinţa în care urma să se dezbată moţiunea de cenzură a fost închisă din lipsă de cvorum că ceea ce s-a întâmplat este ”extrem de benefic pentru România”. Premierul a mulţumit partidelor care au susţinut Guvernul şi nu au participat la dezbatrea moţiunii

”Considerăm că ceea ce s-a întâmplat astăzi este extrem de benefic pentru România. Guvernul trecut trebuie să facă faţă unor provocări imediate şi trebuie să aibă cpacitatea deplină de exerciţiu”, a afirmat premierul.

ADVERTISING

Acesta a mulţumit partidelor care au susţinut Guvernul. 

”Vreau să le mulţumesc formaţiunilor politice care au fost alături de noi, ne-au împărtăţit punctul de vedere, şi anume că moţiunea este în afara Constituţiei – USR, PMP, UDMR şi grupul minorităţilor. Vreau să le mulţumesc şi parlamentarilor neafiliaţi care au înţeles că România are nevoie de Guvern şi nu au sprjinit aventura politică a PSD”, a mai declarat Orban. 

Premierul susţine că şi dacă erau prezenţi toţi parlamentarii PSD nu s-ar fi întrunit cvorumul.

ADVERTISING

Aici a existat o majoritate care ne-a sprijinit şi a înţeles că România are nevoie de Guvern”, a mai afirmat premierul.

Şedinţa în care urma să se dezbată moţiunea a fost închisă din lipsă de cvorum, fiind prezenţi doar 226 de parlamentari, în condiţiile în care era necesară prezenţa a 233.

PSD nu a reușit să dea jos Guvernul Orban, pentru că nu a fost cvorum pentru votul moțiunii. 5 parlamentari social democrați au lipsit

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇