Casa Lipatti Open Stage - Stagiune Muzicală dedicată Profesorilor şi Discipolilor

AFIS-CASA-LIPATTI-OPEN-STAGE-BIANCA-MANOLEANU

Casa Artelor Dinu Lipatti vă invită vineri, 7 octombrie 2022, de la orele 19:00, la cea de-a XIX-a Ediție a Programului CASA LIPATTI Open Stage – Stagiune Muzicală dedicată Profesorilor şi Discipolilor, în cadrul căreia o avem invitată de onoare pe Prof.univ.dr. Bianca Manoleanu.

Programul CASA LIPATTI Open Stage oferă tinerelor talente ocazia de a evolua în faţa publicului pe scena care a găzduit evenimente cu personalităţi emblematice ale culturii româneşti și, totodată, să ofere recunoaștere Profesorilor emeriți din domeniul muzicii clasice, chiar în Salonul de Muzică al Casei Lipatti, unde marele pianist şi compozitor Dinu Lipatti a studiat intens, el însuşi fiind un pedagog talentat şi recunoscut la nivel internaţional.

ADVERTISING

Invitata de onoare al acestui eveniment este Prof. univ. dr. Bianca Manoleanu. Urmând linia repertorială a profesoarei sale Emilia Petrescu, pe care a considerat-o singurul său discipol, Bianca Manoleanu aprofundează repertoriul de lied universal şi românesc („Cu una dintre vocile cele mai bune pentru genul atât de pretenţios al liedului. S-a impus în arta interpretativă ca soprană cu o foarte mare forţă de expresie, cu o frazare impecabilă şi o distincţie aparte”. Timp de peste 35 de ani, colaborează în calitate de solist cu orchestrele filarmonicilor din Bucureşti, din ţară și de peste hotare (Ungaria, Germania, Franţa, Italia, Japonia). Împreună cu pianistul Remus Manoleanu susține recitaluri de lied universal și românesc (în special prime audiții). Este președinte fondator al Fundației Culturale „Bianca”, organizator al Concursului Național de Interpretare „OperaStart” și al Concursului Internațional de Interpretare a Liedului „Ionel Perlea”. I s-au acordat mai multe premii printre care: Premiul de Excelenţă în Interpretare al Forumului Muzical Român (2010), Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofiţer (2011), „Premio alla cultura” în cadrul Festivalului de Muzică Sacră de la Novara, Italia (2013). Activează ca Prof. univ. dr. la Facultatea de Interpretare Muzicală din cadrul UNMB, unde între anii 2008-2016 a deținut funcția de decan. Are numeroase cd-uri și înregistrări speciale radio.

BIANCA-MANOLEANU-1

Vineri, de la orele 19:00, vă așteptăm în Salonul de muzică al Casei Lipatti la Recitalul Extraordinar susținut de discipolii Prof.univ.dr. Bianca Manoleanu, studenții Bianca Vlad, Isabela Stănescu, Maria Gugu și absolvenții Claudia Caia, Ioana Mihalcea, Andrei Mihalcea, Ciprian Mardare, Cristian Ruja, Mihai Urzicana, Damian Vlad, acompaniați la pian de Roman Manoleanu. În program sunt incluse compoziții semnate de W.A. Mozart, G. Verdi, G. Bizet, J. Massenet, G. Puccini, F. Lehar.

ADVERTISING

            

Biletele pot fi cumpărate online pe www.iabilet.ro și în rețeaua iabilet.ro/retea  sau la sediul Casei Artelor Dinu Lipatti, Bd. Lascăr Catargiu nr 12. Accesul persoanelor cu dizabilități și a însoțitorilor acestora este gratuit cu o rezervare în prealabil la numărul de telefon 0314252563.

https://www.iabilet.ro/bilete-casa-lipatti-open-stage-editia-a-xix-a-79293/

Partener media principal: Romantic FM

Parteneri media: AGERPRES, #centruldepresa, spotmedia.ro, Jurnalul Naţional, Radio Bucureşti FM, Observatorul Cultural, Societatea de Transport București.

ADVERTISING