Charles Michel cere suspendarea Rusiei din Consiliul de Securitate al ONU

Charles Michel cere suspendarea Rusiei din Consiliul de Securitate al ONU

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a declarat vineri că Rusia ar trebui suspendată din Consiliul de Securitate al ONU, relatează DPA.

„Când un membru permanent al Consiliului de Securitate lansează un război neprovocat şi nejustificabil, un război care este condamnat de Adunarea Generală, suspendarea acelui membru din Consiliul de Securitate, în opinia mea, ar trebui să fie automată”, a spus Michel, referindu-se la războiul Rusiei în Ucraina.

"Utilizarea dreptului la veto ar trebui să fie o excepţie dar a devenit, am văzut, regula. O reformă este necesară şi urgentă", a spus Michel, într-un discurs susţinut în faţa Adunării Generale a ONU la New York.

ADVERTISING

Cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate - China, SUA, Franţa, Marea Britanie şi Rusia - au drept de a-şi folosi dreptul de veto pentru a bloca adoptarea de decizii.

Consiliul de Securitate este cel mai puternic organism al ONU întrucât rezoluţiile sale sunt constrângătoare pentru ţările membre. În conformitate cu carta ONU, Consiliul de Securitate are "principala responsabilitate pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale".

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a solicitat în mod repetat ca Rusia să-şi piardă dreptul de veto în Consiliul de Securitate în timp ce este angrenată în acest război.

ADVERTISING


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇