Noi restricții în Istanbul, după ce numărul cazurilor de Covid-19 a crescut îngrijorător. Nunțile se vor organiza doar în interior

Autorităţile din Istanbul au anunţat sâmbătă măsuri restrictive pentru nunţi şi alte ceremonii organizate în cel mai mare oraş al Turciei, după ce număr zilnic al îmbolnăvirilor şi al deceselor provocate de COVID-19 au atins cel mai ridicat nivel în ultimele două luni.

Începând de luni, în Istanbul va fi interzisă organizarea în interior a nunţilor, a petrecerilor de logodnă şi a ceremoniilor de circumcizie, informează Reuters.

De asemenea, copiii şi persoanele cu vârsta de peste 60 de ani nu vor mai putea participa la ceremoniile organizate în aer liber.

ADVERTISING

Restricţiile au fost date publicităţii cu câteva ore înainte ca ministrul sănătăţii, Fahrettin Koca, să anunţe diagnosticarea a 1.549 de cazuri de contaminare cu noul coronavirus în Turcia, un record zilnic după cel înregistrat la mijlocul lunii iunie.

Bilanţul deceselor este de 39 de persoane, cel mai ridicat de la mijlocul lunii mai, conform sursei citate.

ADVERTISING

"Numărul pacienţilor în stare gravă continuă să crească", a scris pe Twitter Koca. "Nu putem fi relaxaţi în privinţa respectării măsurilor" destinate stopării focarului, a precizat el.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇