Momentul în care un lansator de grenade s-a declanșat într-un parc din Cernigău (Video). Zelenski cere să fie găsiți vinovații

Momentul în care un lansator de grenade s-a declanșat într-un parc din Cernigău (Video). Zelenski cere să fie găsiți vinovații
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat că un ”eveniment absolut inacceptabil” a avut loc la Cernigău, unde a fost o explozie la un eveniment public din centrul oraşului şi s-a declanşat un lansator de grenade, printre victime fiind copii.

”Forţele de ordine trebuie să afle cât de repede posibil de ce s-a întâmplat acest lucru, cine a adus arme de luptă la acest eveniment din oraş. Toţi cei responsabili trebuie aduşi în faţa justiţiei. Şi vor fi”, a arătat el.

”Astăzi, Forţele noastre Aeriene au avut rezultate bune – au doborât rachete Kaliber, un elicopter de atac al ocupanţilor, drone. Vreau să le mulţumesc tuturor apărătorilor cerului din Comandamentul aerian estic. Bravo, azi şi întotdeauna! Fiecare astfel de rezultat este o viaţă salvată pentru cetăţenii noştri, o oportunitate pentru oamenii noştri să nu le fie frică. Vom face totul astfel încât Ucraina să îşi poată apăra pe deplin cerul de rachetele şi aviaţia rusă”,  a afirmat Zelenski, în mesajul său de sâmbătă seară.

ADVERTISING

El le-a mulţumit soldaţilor care se asigură de acest lucru, în special Brigăzii 55 ArtiIerie din Doneţk, pentru tirul exact asupra duşmanului, dar şi spionajului şi Serviciului de Securitate al Ucrainei, pentru exactitatea în ceea ce priveşte poziţiile şi obiectivele ocupanţilor.

”Din nefericire, am avut azi (sâmbătă – n.r.) un eveniment absolut inacceptabil în oraşul Cernigău. După-amiază, o explozie a răsunat la un eveniment public din centru oraşului şi un lansator de grenade s-a declanşat.

Opt persoane au fost rănite, dintre care patru copii. Un băieţel este în stare gravă la Terapie intensivă.

ADVERTISING

Unele surse spun că un copil ar fi tras cu un lansator de grenade încărcat, deși acesta trebuia să fie gol.

Forţele de ordine trebuie să afle cât de repede posibil de ce s-a întâmplat acest lucru, cine a adus arme de luptă la acest eveniment din oraş. Toţi cei responsabili trebuie aduşi în faţa justiţiei. Şi vor fi.

Şi fac apel la reprezentanţii autorităţilor locale din toată ţara şi la ofiţerii de ordine să fie foarte atenţi aşa încât un astfel de eveniment să nu se mai întâmple niciodată, nicăieri”, a declarat Zelenski.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇