De la 1 septembrie, românii vor putea intra în Egipt doar cu test negativ de COVID

De la 1 septembrie, românii vor putea intra în Egipt doar cu test negativ de COVID

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că autorităţile egiptene au anunţat că, începând cu data de 1 septembrie, toţi pasagerii curselor aeriene care intră în Egipt, prin orice aeroport, indiferent de statul din care se deplasează, trebuie să prezinte un test molecular (PCR) negativ pentru infecţia cu COVID-19, efectuat cu maximum 48 de ore înainte de intrarea pe teritoriul acestui stat.

Prin urmare, MAE precizează că intrarea pe teritoriul Egiptului va fi permisă persoanelor care sosesc din România, în baza prezentării unui test molecular negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 48 de ore înainte de sosirea în Egipt.

ADVERTISING

Potrivit informaţiilor comunicate de autorităţile egiptene, această normă va fi impusă şi pasagerilor aflaţi în tranzit pe aeroporturile din Egipt, chiar dacă statul de destinaţie finală nu impune prezentarea unui test negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2.

Informaţii cu privire la noua măsură sunt disponibile la următorul link: cairo.mae.ro/local-news/1136.

Ministerul reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Cairo: 002027359546, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de urgenţă al Ambasadei României la Cairo: 002027359546.

ADVERTISING

MAE recomandă consultarea paginilor de internet: 

Vezi și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇