Traian Băsescu încearcă să redeschidă procesul despre colaboraționismul său, dar un alt adevăr juridic nu-l poate ajuta să schimbe adevărul istoric.
Fostul președinte Traian Băsescu speră într-o revizuire a sentinței prin care a fost declarat colaborator al fostei Securități. Este o procedură excepțională, de care au parte foarte puțini și care se admite foarte rar. E nevoie nu doar de informații noi și relevante, ci și de imaginație juridică pentru a convinge instanța să redeschidă un dosar atât de complicat, bazat pe atâtea date evidente. Avocatul fostului președinte, Valeriu Stoica, un politician versat care s-a retras în spatele scenei, l-a salvat deja pe guvernatorul Băncii Naționale, Mugur Isărescu, de un verdict similar, dar în circumstanțe mai puțin contondente.
Dincolo de notele scrise de mână de Traian Băsescu sau de Mugur Isărescu, de numele lor conspirative găsite în dosarele celor pe care îi turnau, de micimea subiectelor sau de ipocrizia fostului președinte, rămâne încă greu de înțeles de ce atât de târziu au ieșit la iveală aceste amănunte biografice.
Istoricii vor afla probabil cum de elita tehnocrată și politică post-decembristă a fost recrutată în mare măsură dintre cei care avuseseră relații cu Securitatea. Și mai ales care au fost consecințele pentru evoluția României în ultimii 30 de ani. În Polonia, Ungaria, Cehia și Slovacia există studii din care rezultă că noua clasă politică de după căderea comunismului a fost formată în proporții covârșitoare din copiii foștilor nomenklaturiști și din tinerii pregătiți de sistem să ocupe funcții administrative.
Rețeta e valabilă și în România, dar aici se mai adaugă acest ingredient important al recrutărilor făcute de Securitate și al dosarului de informator, care putea fi folosit oricând ca mijloc de șantaj. Pe vremea când era președinte, Traian Băsescu a vorbit despre această posibilă amenințare, pe care poate că o exersase deja în celelalte funcții pe care le-a ocupat anterior, când era ministru al Transporturilor sau doar în ascensiune, în perioada Mineriadei din iunie 1990.
În 2006, când se hotărâse deja să condamne comunismul și să oblige serviciile secrete să dea dosarele de securitate Consiliului Național de Studiere a Arhivelor Securității (CNSAS), Băsescu spunea că „se pot face multe” cu un dosar de informator, că acest lucru „explică bătălia politică” pentru controlul CNSAS, că „oamenii politici care au fost informatori ai Securității (…) sau care au fost în orice relație cu Securitatea și au făcut rău oamenilor (...) nu au calitatea morală de a face politică” și mai ales că „nu poți să hotărăști destinul națiunii când ești șantajabil”.
Traian Băsescu dădea aceste argumente atunci când susținea „fără rezerve” deconspirarea celor care au făcut poliție politică, așa cum el însuși făcuse. Fostul președinte a fost probabil protejat de cei din serviciile de informații, iar delațiunile lui au fost descoperite abia în 2019, când aceleași servicii le-au trimis la CNSAS.
În 2014, când era încă în funcție, l-a acuzat pe Victor Ponta, atunci prim-ministru, că ar fi fost recrutat în 1997 de Serviciul de Informații Externe. Un reflex al serviciilor autohtone care au împins în față oameni șantajabili, pe care apoi i-au folosit în propriile scopuri? A fost folosit Traian Băsescu de aceste structuri și când a devenit inutil l-au compromis? Continuă oare acest carusel al serviciilor care pot interveni în jocul politic folosindu-se de noi dosare de recrutare, după ce generația informatorilor Securității va ieși din uz?
Între timp, Curtea Constituțională va decide dacă Legea 406/2001, prin care i-au fost retrase privilegiile cuvenite foştilor preşedinţi, inclusiv protecția oferită de SPP, este sau nu constituțională. Parlamentul a votat-o special pentru el în timpul procesului, fără ca această lege să aibă un caracter general. E posibil ca acest amănunt - că un fost șef de stat care a avut în mână secretele țării vreme de zece ani nu poate fi lăsat fără protecție - să aibă greutate la redeschiderea procesului fostului președinte.
Dar chiar dacă instanța ar decide că, de fapt, Băsescu nu ar fi făcut poliție politică pe baza unor chichițe avocățești, fostul șef de stat va rămâne în memoria colectivă nu doar ca președinte jucător, ci și ca Petrov, pseudonimul folosit ca informator. Adevărul juridic nu-l va ajuta să schimbe adevărul istoric.
Dosarul de colaboraționist al lui Traian Băsescu ar trebui să ducă, însă, la o dezbatere serioasă în societate despre influența serviciilor secrete în politică, despre incapacitatea politicului de a verifica ce fac aceste structuri, despre felul în care au putut fi șantajați sau manipulați diverși miniștri sau parlamentari pe baza dosarelor compromițătoare pe care le dețin profesioniștii informațiilor, despre cum poate fi inventat un lider, fără ca el să aibă calitățile necesare, cum poate fi plasat în funcții de maximă decizie. Și mai ales cu ce consecințe.
Autor: Sabina Fati