M-am întors de la Ideo Ideis, un festival care modelează de 17 ani Alexandria, dar și multe generații de adolescenți pasionați de actorie sau arte conexe. La fel ca liceenii, voluntarii, mentorii, actorii profesioniști sau organizatorii, și tu, ca spectator, treci prin transformare. Festivalul nu este unul despre teatru. Este despre conexiuni. Despre învățare. Despre a accepta să ieși din zona de confort, a accepta să fii vulnerabil și să construiești drumuri noi. Dar nu voi scrie despre festival, pe care vă recomand să căutați să-l experimentați personal în Alexandria, mai ales că în 2023 ajunge la majorat.
În Alexandria am stat de vorbă cu actorul Liviu Romanescu, unul dintre fondatorii companiei de teatru Vanner Collective, dar și directorul Ideo Ideis. Am ajuns la întrebarea ”de ce continuă”, după ce am avut cam douăzeci de minute în care se acumulaseră suficiente motive pentru care cineva s-ar fi dat deja bătut. Răspunsul lui m-a pus pe gânduri. Sincer, sper să vă pună și pe voi.
”De teamă, de frică! Am stat să mă gândesc de unde mi-a venit cuvântul de teamă, apoi a venit de frică.
Părinții mei au fost profesori, dar s-au pensionat, și evident au prins perioada de profesorat în universitate în zona 90, când era absolut varză tot, promisiuni și sindicate… și proteste… și tot amalgamul, toată mizeria.
Și am văzut oameni din familie cu teamă de a face, de a se desprinde, de a reacționa cumva puternic. Detectezi asta în comunitățile românești: teama asta de a sta, de a îndrăzni, de a provoca cu blândețe. Cu blândețe însemnând că grija mea este celălalt. Grija mea e celălalt, grija mea și interesul meu sunt creșterea ta. Cel din fața mea! Și am văzut teama de a acționa în direcția asta și mi-am propus, cât de mult pot eu, să nu stau în teamă, să nu stau în frică și să stau într-o zonă nesigură, cețoasă, mâloasă, dar în care simt că ființa mea acționează”.
Adevărul este că dacă învățăm să ne ridicăm unii pe alții, ajungem mult mai departe împreună.
Dacă ceilalți opun rezistență sau au reacții neașteptate atunci când vrem să-i ajutăm, explicația este tare simplă. În cuvintele lui Liviu, ”România nu poartă de grijă. Și atunci oamenii nu sunt obișnuiți să aibă grijă, să aibă responsabilitate”.
Un câine care a fost mereu alungat de oameni nu va putea recunoaște ușor mâna care se întinde către el ca fiind una care vrea să-l mângâie, nu să-l alunge, iar primul lui impuls va fi să mârâie, dacă nu mai mult… Până la urmă suntem toți animale, dar cu grade diferite de înțelegere și adaptare.
Poate au trecut suficient de mulți ani de la Revoluție astfel încât să facem loc și unei altfel de Revoluții în noi. Una culturală, una care să ne deschidă mințile, sufletele, dar și să ne unească într-o comunitate în care să învățăm să fim mai responsabili, să ne purtăm de grijă unii celorlalți și să ne ridicăm împreună. Am văzut că Alexandria a avut nevoie de 17 ani doar ca să facă o sală potrivită pentru spectacolele Ideo Ideis. Poate e așteptarea lungă. Dar este un drum fără întoarcere.
România poate învăța să aibă grijă! Orice schimbare mare începe cu fiecare dintre noi.
Împreună schimbăm lumea în care trăim!