Clubul oltean CS Universitatea Craiova este în căutarea unui fundaș central după gafa imensă făcută de Paul Papp la pauza partidei cu Hapoel Beer Sheva, din play-offul Conference League, scor 1-1.
Gruparea lui Mihai Rotaru e interesată de serviciile căpitanului celor de la Sepsi OSK, Bogdan Mitrea, 34 de ani, fost jucător și la FCSB. Oltenii au făcut deja și o primă ofertă, de 100,000 de euro, una refuzată de covăsneni.
Aceștia cer o sumă dublă pentru Mitrea, cu 50.000 de euro mai mică decât clauza de reziliere a contractului său cu Sepsi, după cum anunță cotidianul Gazeta Sporturilor.
Mitrea, dacă se va înțelege cu Craiova, nu va putea juca oricum în returul de joia viitoare cu Beer-Sheva, după 1-1 acasă la Severin. O altă plecare de la Sepsi, conform sursei citate mai sus, ar fi cea a lui Adnan Aganovici la FC Voluntari.
Petrolul Ploiești confirmă interesul celor de la Universitatea Craiova pentru Gabi Tamaș
Trebuie spus că oltenii au încercat în ultimele zile și pista Gabi Tamaș de la Petrolul Ploiești, lucrurile neajungând la niciun rezultat.
D.A.