Nestematele Greciei: Kavala, un Monte Carlo mai accesibil, cu plaje una și una (Galerie foto)

Nestematele Greciei: Kavala, un Monte Carlo mai accesibil, cu plaje una și una (Galerie foto)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Dacă te-ai decis ca Grecia să fie următoarea destinație de vacanță și ai ales nordul țării, neapărat să mergi și în Kavala. Ai multe de văzut și e un bun punct de plecare către alte destinații.

Aflat la doar câțiva kilometri de insula Thassos, Kavala e poreclit micul Monte Carlo, un oraș de mici dimensiuni, cu numai 70.000 de locuitori, care poate fi străbătut la pas, din zona portului până la fortăreața bizantină (situată în vârful unei coline), vedeta locurilor.

O altă atracție a zonei este situl arheologic Philippi, locul vechiului oraș denumit după Regele Philip al Macedoniei, în jurul anului 350 î.Hr.. Se crede că în apropierea acestui sit arheologic apostolul Pavel a început să predice creștinismul în Europa. Aici este și locul primului botez de pe continent.

ADVERTISING

Apeductul Kamares este un alt loc care merită văzut în Kavala. Cu origini romane, acesta a fost reconstruit în 1550 la ordinului lui Suleyman Magnificul. Are o lungime de 250 de metri și o înălțime de 25, iar la vremea sa alimenta cu apă castelul Kavala, o altă atracție ce trebuie bifată.

AlphaCard de cumpărături este partenerul vacanțelor în Grecia și în această vară. Până pe 30 septembrie te bucuri de cashback la plata taxelor de autostradă în Grecia, ai 3 sau 6 rate automate fără dobândă și 0 taxă de emitere.

ADVERTISING

Plaje recomandate

La capitolul plaje, ai de unde alege, pentru că oferta e una vastă. Poți merge pe plaja Ammolofoi, una recomandată mai ales pentru familii, unde vei găsi și suficiente baruri pe plajă, unde să-ți astâmperi setea.

Poți merge, de asemenea, pe plaja Palio Tsifliki, care îți oferă 2 kilometri de nisip auriu și apă de o transparență ireală. Pe coastă găsești tot ce vrei: baruri și o grămadă de taverne, unde poți mânca tot ce marea are de oferit, conform Tourist Maker.

O plajă de top în zonă este și Kalamitsa, cu o lungime de 800 de metri. Curată și confortabilă, plaja are tot ce-ți trebuie pentru a petrece timp prețios cu familia și prietenii.

ADVERTISING

Mai mică, dar la fel de curată și cochetă este și plaja Bomo Tosca, una care atrage mai ales familiile.

Considerabil mai mare este plaja Nea Iraklitsa, de 2 kilomeri, tivită și ea de taverne.

Mult mai intimă este plaja Psatha, care oferă doar 100 de metri de nisip. Mai departe, merită totuși să străbați drumul, pentru o cură de liniște și comuniune cu natura.

Excursii de o zi către multe destinații

Kavala, locul unde vei găsi inclusiv o moschee (Halil Bey), un far, dar și un muzeu închinat tabacului sau unul maritim, este punct de plecare recunoscut către alte destinații, așa cum sunt Halkidiki, Thassos, Salonic, dar și Macedonia sau Bulgaria (cu zona sa stâncoasă). Poți face mici excursii, de o zi, de aici, lărgindu-ți orizontul de vacanță.

Mergi măcar într-un sat pescăresc, așa cum e Asprovalta, iar ochii și papilele gustative îți vor mulțumi. Astfel de sate sunt surprinzător de animate seara, odată ce se lasă răcoarea.

Nu în ultimul rând, ar trebui să știi că Kavala este o zonă viticolă. De 6.500 de ani se face vin în zonă, așa că ar fi păcat să nu participi o degustare.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇