Cine supraviețuiește crizelor? Cine se adecvează mai rapid și eficient realității. Unii, în Vest, încep să se trezească. Printre ei, americanii. Germanilor le vine mai greu. Vor plăti deci mai mult.
În fața pariului existențial al războiului declanșat de Rusia în Ucraina, a provocărilor gigantice reprezentate de explodatul preț al energiei, de inflație, de riscul stagflației (al șomajului și stagnării creșterii acutizând criza inflației) al destabilizării globale prin foamete, unii au început să se trezească. Și s-o lase mai moale cu preceptele doctrinare fundamentalist-marxiste.
Forțată de împrejurări, administrația SUA dă semne să revină la realism. Tributar preceptelor ideologice ale extremei stângi, președintele Biden a vitregit cât a putut Arabia Saudită. Iar administrația sa a curtat cât a putut Iranul.
Adio, dar rămân cu tine, Trump
Părăsit de idei mai bune, octogenarul politician declarase, înainte de a ajunge la putere, la Washington, că va face ”totul altfel decât Trump”. Mai nou, face totul ca el. Biden s-a pliat politicii externe practicate în Orientul Mijlociu de predecesorul său, printr-o vizită pe care o va amorsa la Riad, după cea actuală efectuată în Israel. Care i-a adus rare laude liderului american.
Biden ar fi ”unul dintre cei mai buni prieteni ai Israelului”, a spus, textual, premierul israelian Lapid, subliniind ”legătura indestructibilă” dintre statul evreu și cel american, în debutul vizitei lui Biden consacrate ”noii arhitecturi securitare și economice regionale”. În fapt, turneul regional al șefului Casei Albe slujește consfințirii susținerii acordate de superputere istoricelor acorduri de pace ”Abraham”, încheiate de Israel și de state din Golf, deci de neamurile înrudite, semite, evreu și arab, descendente ale patriarhului Avraam, prin medierea mult hulitului guvern Trump.
Spre supărarea principalului aliat regional al Rusiei, care este Iranul, inamicul de moarte al Ierusalimului și al statelor arabe din Golf, președintele SUA, Biden, a dat Israelului asigurări de susținere americană durabilă. Iranul sperase într-o preluare completă a puterii, la Washington, de către extrema stângă, virulent antisionistă și antisemită, care domină aripa progresistă a Partidului Democrat. În Țara Sfântă, Biden s-a pronunțat, ce-i drept, pentru soluția celor două state. Dar acordurile Abraham par să fi făcut caducă, această neobosit propusă soluție.
După o întrevedere cu șeful administrației autonome palestiniene, Abbas, Biden va pleca vineri în Arabia Saudită. Țara pe care o calificase drept ”paria”, înainte de a ajunge la cârmă. Dar care e o mare producătoare de petrol, într-o fază în care Rusia profită din plin de pe urma prețului exorbitant al țițeiului. Preț care s-ar putea lesne modera, dacă Arabia Saudită ar începe să-și sporească producția de aur negru.
Cantonarea autopăgubitoare în ideologie
Pare însă că această amplificare a producției nu e tocmai lesnicioasă, de vreme ce Arabia Saudită și-a atins, se pare, limitele, sau le va atinge în curând, în materie de extracție de țiței.
Fapt e, că, după o lungă perioadă de căciulire, administrația americană a început să-și ia adio de la concesiile față de revendicările maximaliste ale stângii radicale din Partidul Democrat. Așa cum și stânga pură și dură, la putere la Ottawa, se vede nevoită să ia hapul amar al deciziei Băncii Centrale Canadiene. Banca a urmat deciziilor rezonabile ale Fed, ale englezilor și elvețienilor de a încerca să-și salveze monedele naționale și de a combate inflația, ridicând drastic, cu un punct integral, la 2,5%, dobânda de referință a dolarului canadian.
Doar Europa e mai bătută de soartă. Cu decizii net mai greu de luat într-o Uniune a celor 27, cu partide de stânga aflate la cârmă ce par net mai osificate, ideologic, decât administrațiile progresiste de peste ocean și cu o Bancă Centrală net mai obedientă celor la butoane în principalele puteri europene, deprecierea monedei euro e galopantă. Spre bucuria celor care cumpără produse din UE, moneda euro a ajuns, vai, mai lipsită de valoare decât dolarul american.
Osificarea, calcifierea și scleroza partidelor de stânga europene se constată, dureros, mai cu seamă în Germania. Care a reacționat impardonabil de lent și de tardiv nu doar la imperativul înarmării Ucrainei, ci, iată, și la provocarea crizei energetice iscate de șantajul rusesc.
Căci progresiștii din guvernul berlinez, în frunte cu cancelarul, împiedică în continuare contracararea penuriei de gaze rusești prin prelungirea funcționării ultimelor trei centrale nucleare germane rămase încă în viață, după uciderea celorlalte, din motive, ați ghicit, ideologice.
Ipocrizii extremiste și valorile apărate de pragmatism
Filoputiniștii, antisioniștii și antiamericanii de serviciu, critică sever decizia administrației americane de a reveni în Orientul Mijlociu la pragmatism și de a nu mai plasa la cucurigu baremul valorilor și respectării drepturilor omului pentru Arabia Saudită, iar la genunchiul broaștei cel destinat Iranului.
Ambele state sunt dictaturi islamiste. Dar Arabia Saudită încearcă de ani de zile să introducă reforme, să se modereze și să se mențină ca aliat al Occidentului, în vreme ce regimul iranian rămâne o teocrație totalitară cu ambiții nucleare care sponsorizează, exercită și exportă terorism de stat în varii țări din regiune, în timp ce acasă strivește fără milă orice disidență. Nu trebuie uitat că, în 2020, în Iran au avut loc sute de execuții, de zece ori mai multe decât în Arabia Saudită, inclusiv martirizarea unor sportivi complet nevinovați, ca luptătorul de 27 ani, Navid Afkari.
Bineînțeles că președintele SUA acționează și în interes politic propriu. Prețul exorbitant al benzinei s-ar putea să se adauge altor motive multiple de mare nemuțumire cu administrația sa și să le provoace democraților (care știu de ce nu-l mai vor pe Biden – cel cu un record de impopularitate, ca președinte al SUA – înzestrat cu un al doilea mandat) un eșec istoric, în toamnă, la urne. A devenit deci politic inconturnabilă încercarea de a obține ieftinirea ei, inclusiv printr-o vizită la Riad.
Înseamnă toate acestea că trebuie renunțat la principii și valori? Nicidecum. Dar nu e clar de ce pragmatismul e, din unghiul stângii, bun față de vrăjmași ca Rusia, ori China, dar deplorabil și cataclismic în raporturile cu prieteni care contribuie esențial la stabilitatea regională, ca saudiții. Cum nu se poate înțelege de ce a încercat administrația Biden, atâta amar de vreme, să vitregească sistematic Arabia Saudită, împingând-o în brațele Rusiei și Chinei. Sau ale terorismului islamist.
Există faze în istorie în care Vestul se bucură de un larg spațiu de manevră și altele, de război fierbinte și crize acute. În asemenea epoci nimeni cu scaun la cap n-o să condiționeze, ca ideologii totalitari, măsuri existențial necesare, sau alianțe imperative, de transpunerea ad literam a unor principii și valori aparent sacrosancte, în fapt străine culturii aliaților, care n-a fost revendicată stăruitor și necondiționat nimănui, nici altor parteneri și nici dușmanilor reali sau potențiali.
Rămâne de văzut doar cât va ține regăsitul pragmatism administrația Biden, cea care, culmea, a optat pentru criterii rasiale și sexiste în procesul numirii unei judecătoare la Curtea Supremă. Și cât le va mai trebui ideologilor ecologismului berlinez să revină la bun simț și să admită combaterea crizei energetice conturându-se la orizont, prin prelungirea vieții centralelor nucleare germane.
Autor: Petre M. Iancu