Unul dintre cei mai buni fundași din istoria recentă e gata să revină în România

Unul dintre cei mai buni fundași din istoria recentă e gata să revină în România

Unul dintre cei mai buni fundași din istoria recentă a primei ligi este gata să revină în România.

Kevin Boli, jucător care a câștigat cinci titluri de campion în Liga 1, este liber de contract după despărțirea de Samsunspor și nu exclude o revenire în România.

El își dorește să joace din nou pentru o echipă de top, alături de care să lupte pentru trofee. Astfel, jucătorul francez și-a informat agentul că este gata să revină în Superliga dacă va avea o propunere interesantă, potrivit surselor SpotMedia.ro.

ADVERTISING

Boli vine după o experiență în Turcia, la Samsunspor, club pentru care a semnat în septembrie 2020. El a disputat 26 de meciuri pentru gruparea turcă de la semnarea contractului.

Ajuns la 31 de ani, Boli se poate întoarce în România, țară în care a înregistrat cele mai mari performanțe ca fotbalist.

Gică Hagi l-a transferat din Belgia, de la Mouscron, în 2015, s-a impus instant și a fost titular în echipa care a câștigat titlul.

Apoi, în 2017, Boli a prins un transfer la CFR Cluj, iar Dan Petrescu l-a cerut special în China în 2018, la Guizhou Hengfeng.

ADVERTISING

S-a întors la CFR Cluj în sezonul 2019/2020 și a reușit să câștige încă un titlu cu gruparea din Gruia înainte să plece la Samsunspor.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!