Dezvăluiri în Germania: Femei afectate de „drogul violului” la o petrecere a partidului cancelarului Scholz

Dezvăluiri în Germania: Femei afectate de „drogul violului” la o petrecere a partidului cancelarului Scholz

Mai multe femei au fost afectate de ”drogul violului” în timpul unei petreceri a Partidului Social Democrat din Germania (SPD).

Ziarul german Tagesspiegel şi agenţiile de presă DPA şi Reuters citează surse interne din Partidul Social Democrat din Germania (SPD), care susţin că un număr de cel puţin nouă femei participante la o petrecere a partidului au fost afectate de un cocktail bazat pe Rohypnol, aşa numitul drog al violului.

Purtătorul de cuvând al SPD a declarat pentru AFP că este posibil ca numărul femeilor afectate să fie mai mare, ţinând cont de faptul că la tradiţionala petrecere de vară a partidului au participat peste o mie de persoane, printre acestea aflându-se chiar cancelarul Olaf Scholz.

ADVERTISING

”A fost un eveniment intern la care se putea intra doar cu invitaţie. Sunt încă multe incertitudini, iar poliţia investighează”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al SPD.

Alţi oficiali SPD, precum Matthias Martin şi Katja Mast, au sfătuit pe toate femeile care s-au simţit afectate să depună o plângere oficială.

”Suntem revoltaţi, iar SPD va face tot ce îi stă în putere pentru a aduce lumină asupra acestui eveniment incredibil”, a mai spus Mast.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇