Faimosul chitarist Carlos Santana a leşinat pe scenă, în timpul unui concert (Video)

Faimosul chitarist Carlos Santana a leşinat pe scenă, în timpul unui concert (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Legendarul chitarist american Carlos Santana a leşinat pe scenă în timpul unui concert în aer liber în apropiere de Detroit, Michigan.

Personalul medical l-a tratat pe artistul de 74 de ani în Clarkston, iar ulterior a fost transportat la departamentul de urgenţă al unui spital local, pentru a fi ţinut sub observaţie, informează miercuri BBC.

Santana, care s-a născut în Mexic, a scris ulterior pe pagina sa de Facebook că „a uitat să mănânce şi să bea apă”, „aşa că m-am deshidratat şi am leşinat”.

Managerul său, Michael Vrionis, a declarat că muzicianul se simte bine.

Cu toate acestea, managerul a adăugat că un concert planificat pentru 6 iulie în Burgettstown, Pennsylvania, „va fi amânat pentru o dată ulterioară”.

Au apărut imagini care îl arată pe Santana fiind ajutat pe scenă, marţi, la Pine Knob Music Theatre din Clarkson.

Carlos Santana passes out at Pine Knob concert in Clarkston Michigan 7/5/22 4K HD

Chitaristul şi trupa sa Santana se aflau în turneu în America de Nord, cu show-ul Miraculous Supernatural.

Ei au devenit faimoşi în anii 1960 şi 1970, fiind pionierii unei fuziuni de rock-and-roll şi jazz latino-american.

Printre hiturile trupei se numără „Black Magic Woman”, „The Game of Love” şi „Oye Como Va”.

În februarie, Santana şi alţi membri ai grupului au fost testaţi pozitiv pentru Covid-19 şi au fost nevoiţi să anuleze mai multe concerte.

Carlos Santana collapses on stage during performance at Pine Knob in Clarkston

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇