Simona Halep a aflat numele jucătoarei pe care o va întâlni în sferturile de finală de la Wimbledon.
Sportiva noastră se va duela cu americanca Amanda Anisimova, una dintre marile promisiuni ale tenisului feminin.
Amanda Anisimova ocupă locul 25 în clasamentul WTA și a trecut de Harmony Tan (115 WTA) cu 6-2, 6-3.
Simona și Anisimova s-au mai întâlnit de trei ori, iar scorul este 2-1 pentru sportiva noastră. Românca a bătut-o recent la Bad Homburg în două seturi, fără probleme.
Partida din sferturile de finală va avea loc miercuri, la o oră care nu a fost stabilită momentan de organizatori.
Amintim că Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală de la Wimbledon după o partidă de excepție făcută în meciul cu Paula Badosa.
Sportiva noastră ne-a adus aminte de cel mai bun tenis al său prin victoria cu 6-1, 6-2, care a fost o adevărată lecție predată jucătoarei din Spania.
Pentru Simona aceasta a fost a doua victorie în tot atâtea partide cu Paula Badosa.
Aceasta a fost a 11-a victorie la rând pentru jucătoarea noastră pe iarba de la Wimbledon. La precedenta apariție la Wimbledon, Simona a câștigat turneul în 2019.