Reacția oferită de Simona Halep după victoria cu Magdalena Frech: Ce avantaj consideră că are

Reacția oferită de Simona Halep după victoria cu Magdalena Frech: Ce avantaj consideră că are
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Simona Halep a oferit prima reacție după victoria cu Magdalena Frech, din turul trei de la Wimbledon.

Tenismena noastră consideră că faptul că a câștigat turneul la ultima participare, în 2019, îi oferă un avantaj.

"A fost un meci bun. Mă bucur că m-am calificat, pentru că întodeauna e dificil să joci pe iarbă. Îmi place să joc la Wimbledon și încep să mă bucur de fiecare zi", a spus Simona la interviul de după meci.

"Mă ajută mult că am câștigat turneul în 2019, dar fiecare meci e dificil. Vreau să iau fiecare meci în parte și să dau totul pentru a câștiga. Săptămâna a doua va fi mai dificilă, dar abia aștept să joc din nou", a adăugat Simona.

ADVERTISING

Simona Halep a ajuns, sâmbătă, la 10 victorii consecutive la Wimbledon.

Campioana din 2019 a trecut în turul trei de poloneza Magdalena Frech (locul 92 WTA), aflată pentru prima oară în carieră în această fază la un Grand Slam.

6-4, 6-1 este scorul cu care Simona Halep s-a impus în meciul jucat astăzi pe terenul numărul 2 din cadrul complexului All England Lawn Tennis and Croquet Club.

În optimile de finală, Simona o va întâlni pe câștigătoarea meciului dintre favorita numărul 4, Paula Badosa, și favorita numărul 25, Petra Kvitova.

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri despre Simona Halep!