Opera Națională București prezintă duminică, 3 iulie, ora 19:00, spectacolul de balet „Între două lumi”.
Spectacolul este susținut de către artiștii refugiați din Ucraina, pe care opera bucureșteană i-a primit în propria familie încă de la izbucnirea războiului, alături de balerini ai casei și invitați.
Evenimentul încununează programul de studii la care au participat balerinii refugiați, susținut de Opera Națională București și inițiat de către Ministerul Culturii.
În aceste momente de grea încercare, în primul rând pentru valorile libertății pe care prima scenă lirică le împărtășește și susține cu tărie și fermitate, în semn de solidaritate, Opera Națională București s-a alăturat demersurilor de ajutorare a artiștilor victime ale războiului de pe teritoriul ucrainean.
Comemorând împlinirea a 90 de ani de la începutul Holodomorului (Foametea ucraineană din 1932-33), spectacolul dorește evidențierea luptei perpetue a poporului ucrainean de a-și menține identitatea și integritatea națională în pofida unei opresiuni istorice.
„Între două lumi” este povestea celor care în acest moment trăiesc în cumpăna necunoscutului și a incertitudinii, însă cu toții suntem în aceeași poveste. Cu toții avem un rol de jucat în acest spectacol.
Există un loc, unde cei care intră de bunăvoie sau nu își caută evadarea. Acest spațiu nu este delimitat și nu poate fi constrâns sau reprodus, ci se gășeste în fiecare dintre noi atunci când îl căutăm.
Vă invităm să pășiți cu grijă în locul în care oameni ca noi își spun poveștile. Balerinii își vor spune povestea prin dans, cântăreții își vor spune povestea prin muzică, iar noi vom fi acolo martori cu trupul și sufletul, în semn de solidaritate… în spatiul dintre două lumi.
„Ucrainienii trec prin momente pe care nimeni nu își dorește să le trăiască și mulți dintre ei sunt nevoiți să își părăsească țara. Dar cum să fac eu să creez un spectacol despre momente atât de dureroase și atât de proaspete, mai ales când am de făcut acest spectacol chiar cu refugiații ucrainieni?
Solutia mea a fost, în primul rând, să ofer un spațiu sigur pentru acești oameni, încă de la repetiții. Mi-am dorit ca ei să se simtă în siguranță, ca să mă ajute să le spun povestea fără să devin intruzivă. Din această cauză am și denumit spectacolul Între două lumi, pentru că acești oameni sunt prinși într-un spațiu nesigur.
Prinși între nevoia de a aștepta să treacă războiul și să se întoarcă acasă, și cea de a-și crea un nou viitor. Am încerat totodată să aflu și cum s-a ajuns la război și am mers înapoi în istoria greoaie a acestei nații. Așadar, Între două lumi este un spectacol despre ucraineni și Ucraina. Perioada dintre Holodomor și războiul de astăzi. De unde au pornit și unde au ajuns”, spune coregrafa Vanda Ștefănescu.
Bilete găsiţi pe http://tickets.operanb.ro/ și la Casa de Bilete a Operei Naționale București.
Sponsori: Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, BCR
Parteneri: Pop Cola, Phoenixmedia, Euromedia, Cocor, Băneasa Shopping City, Sansha
Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Actualități, RFI România, Romantic FM, Radio Seven, Radio Itsy Bitsy, România TV, Zile și Nopți, Agerpres, SpotMedia, Ziarul Metropolis, News București, Q Magazine, Marea Dragoste, Leviathan, Ordinea Zilei, București Business, Reușita.ro, 9am.ro., Kudika, Garbo, QuickNews, a7tv, Ballet Magazine, Mediatrust