Terapia cu lumină, noua armă împotriva cancerului

Terapia cu lumină, noua armă împotriva cancerului
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

O echipă europeană de ingineri, fizicieni, neurochirurgi, biologi și imunologi din Marea Britanie, Polonia și Suedia a pus la punct o nouă formă de fotoimunoterapie (terapie cu lumină) cu ajutorul căreia tumorile canceroase pot fi țintite și distruse cu o eficiență impresionantă.

Noua terapie este prezentată drept al cincilea tratament major pentru cancer la nivel mondial, după intervențiile chirurgicale, chimioterapie, radioterapie și imunoterapie.

Conceptul din spatele acestei metode este destul de simplu. Terapia cu lumină face ca celulele canceroase să strălucească în întuneric, ajutându-i pe chirurgi să identifice cu mare precizie tumorile și să scape eficient de ele.

ADVERTISING

Cercetătorii au întreprins un prim studiu mondial pe șoareci cu glioblastom, rezultatul fiind mai mult decât îmbucurător.

Potrivit descoperirilor, cu ajutorul noului tratament, au fost luminate chiar și cele mai mici celule canceroase. În plus, au fost anihilate toate celulele reziduale rămase în urma intervențiilor chirurgicale.

Mai mult, tratamentul a declanșat un răspuns imunitar, ceea ce ar putea proteja organismul de revenirea bolii.

”Cancerele cerebrale precum glioblastomul pot fi greu de tratat și, din păcate, există prea puține opțiuni de tratament pentru pacienți”, a declarat autorul studiului, Gabriela Kramer-Marek pentru The Guardian.

ADVERTISING

”Chirurgical este o provocare din cauza locației tumorilor și, prin urmare, noi modalități de a vedea celulele tumorale care urmează să fie îndepărtate în timpul intervenției chirurgicale și de a trata celulele canceroase reziduale care rămân ulterior ar putea fi de mare beneficiu”, a mai spus Kramer-Marek.

”Studiul nostru arată că un nou tratament cu fotoimunoterapie, care utilizează o combinație de marker fluorescent, proteină aficorp și lumină în infraroșu poate identifica și trata celulele de glioblastom rămase la șoareci”, a adăugat ea.

ADVERTISING

”În viitor, sper că această abordare poate fi utilizată pentru a trata glioblastomul uman și, eventual, alte tipuri de cancer”, a mai spus omul de știință.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇