Estonia acuză miercuri Rusia de faptul că desfăşoară acţiuni care pot provoca o escaladare a tensiunilor, odată cu apropierea unui summit NATO, săptămâna viitoare, inclusiv simulări de tiruri cu rachetă şi încălcări ale spaţiului eston aerian.
Estonia evocă totodată ameninţări ale Rusiei, săptămâna aceasta, vizând altă ţară baltică, Lituania, după ce aceasta a impus restricţii traficului feroviar către enclava rusă Kaliningrad, relatează AFP.
„Pentru moment, nu există o ameninţare militară imediată la adresa Estoniei. Însă constatăm că Federaţia rusă îşi înăspreşte retorica şi îşi intensifică activităţile înaintea summitului (NATO) de la Madrid”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului eston al Apărării, Thomas Mell.
„Rusia, care atacă Lituania din cauză că a implementat sancţiuni ale Uniunii Europene (UE) anunţate cu luni în urmă, care simulează atacuri cu rachetă vizând ţinte situate în ţări baltice, iar elicoptere ale Federaţiei ruse încalcă frontiere ale ţărilor baltice, totul converge în timp şi spaţiu”, denunţă el.
„Acest comportament care conduce la escaladare este o nouă confirmare a faptului că summitul NATO de la Madrid cade într-un anumit moment”, apreciază el.
Thomas Mell nu oferă informaţii despre aceste simulări de tiruri şi încălcări ale spaţiului aerian despre care vorbeşte.
Ministerul eston de Externe anunţă însă că l-a convocat marţi pe ambasadorul Rusiei, în semn de protest faţă de o încălcare „total neacceptabilă” a spaţiului aerian estn de către Rusia la 18 iunie.
„Încălcarea a avut loc în sud-estul Estoniei, în apropierea postului de control de la Koidula, unde un elicopter rusesc a intrat în spaţiul aerian eston fără autorizare”, anunţă într-un comunicat ministerul.
Relaţiile Moscovei cu cele trei ţări baltice - Estonia, Letonia şi Lituania - se degradează de ani de zile, pe măsură ce tensiunile între Rusia şi Occident cresc.