Arjen Robben revine în fotbal

Arjen Robben revine în fotbal

Extrema olandeză Arjen Robben, în vârstă de 36 de ani, a jucat sâmbătă într-un meci de pregătire pentru FC Groningen, la mai bine de un an după ce anunţase că pune capăt activităţii de fotbalist, informează presa internaţională.

Robben, ce a semnat la sfârşitul lui iulie cu Groningen, clubul la care s-a format, a fost folosit în amicalul cu FC Almere City, o echipă olandeză de divizia a doua, încheiat 1-1. Ultima sa apariţie în tricoul lui Bayern Munchen a fost pe 25 mai 2019, în finala Cupei Germaniei (3-0 cu RB Leipzig).

ADVERTISING

Robben a disputat prima jumătate de oră a întâlnirii şi s-a arătat foarte bucuros să evolueze pentru echipa de la care a plecat în 2002. "A fost bine să joc din nou un meci. Vreau s-o ajut pe Groningen, nu doar la vânzarea de abonamente, dar şi pe teren", a explicat el la microfonul Fox Sports.

În urmă cu aproape două luni, el a spus că vrea s-o ajute pe Groningen să treacă peste criza provocată de pandemia de coronavirus.

Vicecampionul mondial din 2010 mai are trei săptămâni pentru a intra în ritm pentru startul campionatului Olandei. În prima etapă, Groningen va primi vizita lui PSV Eindhoven, pe 13 septembrie.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:

Apasă aici pentru a vedea toate știrile din sport de pe spotmedia.ro

ADVERTISING

Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!