Un șarpe de peste un metru a intrat în spitalul din Balș, a mers pe holuri și apoi a pătruns în sala de mese.
Un asistent a sunat la 112, iar la unitatea sanitară din Olt au venit jandarmii care au prins reptila şi apoi au eliberat-o în natură, scrie OltAlert.
„Ieri a avut loc incidentul. Știți că este invazie de șerpi în județ, iar unul a ajuns în curtea spitalului. A intrat pe hol, unde a fost văzut de un asistent care a anunțat prezența șarpelui la 112.
Au sosit jandarmii, l-au prins și gata. Totul a durat cam 10 minute. Nu a avut loc nici un incident neplăcut”, a declarat managerul unității sanitare, Ramona Costache.
De altfel, județul Olt se confruntă cu o invazie de șerpi. Au fost semnalate în ultima perioadă mai multe cazuri cu reptile apărute pe străzi, în gospodării și chiar sub capota unor autoturisme.