Un pod peste râul Siret care abia fusese complet renovat în urmă cu doar câteva luni s-a prăbușit, joi, în timp ce pe el se aflau un autocamion și o autoutilitară.
Este vorba despre podul dintre localităţile Luţca şi Sagna, situat pe drumul judeţean DJ 207 A.
Purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa, a declarat că şoferul autocamionului a fost rănit, fiind scos din autovehicul de martori.
„În urma evenimentului a rezultat o victimă care a fost scoasă de ceilalţi participanţi la trafic", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ. Bărbatul rănit a fost preluat de un echipaj SMURD, fiind transportat la spital.
Prefectul Adrian-Vasile Niţă s-a deplasat la faţa locului şi a precizat că se fac verificări dacă sunt şi alte autovehicule prinse sub dărâmături.
Poliţiştii Serviciului Rutier Neamţ se află la faţa locului şi deviază traficul pe drumul naţional DN 15D Roman - Gâdinţi.
Podul care s-a prăbuşit a fost reabilitat integral în urmă cu câteva luni, fiind administrat de Consiliul Judeţean Neamţ.
Președintele CJ Neamț: Nu avem încă recepţia finală
Preşedintele CJ Neamţ, Ionel Arsene, a afirmat că podul rupt de la Luţca se afla "în curtea" constructorului deoarece Consiliul Judeţean nu a făcut încă recepţia finală.
El a declarat, joi, la Antena 3, că în luna martie, când au apărut imagini cu anumite probleme la acel pod, a cerut părerea expertului şi a constructorului.
"Podul nu este încă recepţionat de Consiliul Judeţean, noi, în momentul când a apărut această imagine cu partea desprinsă din pod, am cerut şi expertului, şi constructorului, un punct de vedere şi ei au spus că nu e nicio problemă cu acea bucată de beton. Cei care au proiectat şi au făcut expertiza la pod trebuie să răspundă”, a explicat Ionel Arsene.
El a precizat că pe pod era o limitare de tonaj de 40 de tone.
"Am pus limitare de greutate pe pod, însă, se pare că cel care a intrat cu camionul pe pod nu a respectat limitarea de greutate. A fost un autocamion cu balast. Dar în mod normal e inexplicabil pentru că acolo au fost făcute încercări cu un convoi de camioane încărcate cu 300 de tone”, a afirmat preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.
Ionel Arsene spunea că 50 de ani se va circula pe pod în siguranță
La finalul anului trecut, după efectuarea testului de rezistență, președintele CJ Neamț Ionel Arsene (PSD) a declarat că podul va putea fi folosit în condiții optime.
”Podul de la Luțca face legătura între Roman – Sagna (Luțca) – Bîra și este unul dintre cele mai mari poduri hobate din țară. Mi-am dorit foarte mult să realizăm acest proiect de modernizare din multele cu care punem la punct infrastructura rutieră nemțeană.
Acum, că avem și rezultatul testului unei verificări de forță, pot afirma că încă 50 de ani, la Luțca, peste râul Siret, se va circula în condiții de siguranță datorită unei investiții derulate de către Consiliul Județean Neamț”, susținea atunci Ionel Arsene, citat de Neamț.Press.
Cătălin Drulă, liderul interimar al USR, afirmă că asocierea Aqua Park şi Mavgo Holding a realizat construcția, ”firme apropiate de Arsene”.
Ionel Arsene a fost condamnat în aprilie 2022 la 8 ani și 4 luni de închisoare într-un dosar de corupție. Decizia Tribunalului Neamț nu este definitivă.